15  noiembrie e ziua în care la mina Petrila, mai mult ca oricând, ortacii îsi aduc aminte de cei pieriti acum 4 ani în subteran. Au aprins o lumânare la locul de unde au plecat ortacii lor acum 4 ani si si-au adus aminte cã mina nu iartã.

S-au adunat în sala de apel, acolo unde îsi fumeazã toti tigara de dinainte de a intra în sut si s-au asezat pe treptele de acoloîmbrãcati în salopete. Toti si-au amintit în aceastã zi de colegii lor, cu care acum 4 ani si-au zis Noroc Bun!, dar unii nu au mai avut „noroc”. „Sunt supãrat. Îi stiam pe cei care atunci au murit.

M-am gândit azi la ei si acum fumez si eu si intru în minã. O tigarã, chiar douã si cobor. E tristã ziua asta”, spune un miner de la Petrila.

„Au fost colegii nostri… acuma… Azi, ca în fiecare an si chiar în fiecare zi, când trec pe lalocul de muncã, mã gândesc la ei, acolosub pãmânt. Intru si eu în sut. E greu în minã. Ne lipsesc echipamente ca sã nu se mai întâmple astfel de nenorociri”, spune un altul, care se pregãtea sã intre la lãmpãrie. „Îmi aduc aminte de ai. Am lucrat cu ei 13 ani si apoi..ei nu au mai venit afarã. E la fel ca în fiecare zi, foarte greu”, spune un alt ortac de la Petrila, coleg cu victimele acelor explozii din 15 noeimbrie

Nici nu mai pot sã dea vina pe ceva, ori pe cineva si doar au pãsit smeriti cu gândul la tragedia din acea zi de sâmbãtã. Nimeni nu a uitat-o si nimeni n u uitã cã mina îsi ia mereu tribut.

Acum 4 ani la gura minei sunau sirenele salvãrilor venite dupã rãniti. Pentru multi sunetul era cumplit si toti cei adunati atunci la gura minei cãutau sã afle numele celor din abatajul mortii. Nici directorul minei nu a uitat asta, iar Constatin Jujan povesteste cum a fost atunci.

„Îmi aduc aminte mereu de acest ultim eveniment dramatic de la Petrila, care se întâmpla într-o zi de sâmbãtã, cu putin înainte de ora 15.00. Din modul în care s-a produs si din amploarea lui, din punct de vedere al numãrului victimelor, a fost, întradevãr, unul dramatic. Suntem mai putini, ca numãr, activitatea s-a restrâns si ea dupã 2008, mai tristi si mai supãrati,pentru cã mina va intra într-un program de închidere. A fost acea zi ca un început al sfârsitului minei. A dus la reducerea activitãtii miniere, acel eveniment si timp de douã sãptãmâni dupã activitatea a fost reluatã cu douã din sase abataje, lucru care a generat locuri de muncã mai putine. Rezervele de cãrbune sunt mai putine si nu e deloc facil”, a declarat Constantin Jujan, director al minei Petrila, care acum 4 ani a preluat, imediat dupã producerea exploziei, conducerea minei si a întregii activitãti ce s-a desfãsurat încã din ziua exploziilor.

Minerii la Petrila au ajuns sã foreze recent pânã aproape de abatajul mortii de atunci. Din pãcate, însã, acolo a mai avut loc un incident si un miner a si murit. „Suntem chiar în apropierea abatajului în care s-a produs accidentul,la abatajul 431 si, pe viitor, vom încerca redeschiderea unui alt abataj, în care a fost un foc de minã si un incendiu imediat dupã producerea exploziei”, a mai spus Jujan.

13 mineri si salvatori au murit si alti 15 au trecut prin luni de groazã si s-au zbãtut sã trãiascã, desi putini le-au dat sanse de supravietuire.

Pe rol se aflã un proces si sefii de atunci de la Mina Petrila sunt acuzati de ucidere din culpã.

Vãduvele si copiii orfani ai celor care au murit atunci îi vor comemora peste câteva zile, conform obiceiului, la un termen care a fost fixat între ziua fatidicã de 15 noiembrie si 4 decembrie, când este Ziua Sfintei Varvara, ocrotitoarea minerilor.

Diana Mitrache