Termocentrala Mintia la un pas de a-şi opri activitatea

Termocentrala Mintia ar putea fi oprită din cauza mai multori factori, dar în principal din lipsa  cărbunelui, atrag atenţia sindicaliştii.  Termocentrala nu mai are cărbune şi nici trenurile nu mai circulă spre termocentrală în perioada 23-29 aprilie.
”Sindicatul Solidaritatea Hunedoara aduce la cunoştiinţa opiniei publice şi a locuitorilor municipiului Deva, existenţa riscului de oprire a termocentralei Mintia în perioada următoare din cauza lipsei stocurilor de cărbune şi a întreruperii circulaţiei trenurilor pe calea ferată în intervalul 23-29 aprilie 2020, pentru efectuarea unor lucrări programate”, arată Cristian Iştoc, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara.
La termocentrala Mintia s-au realizat teste pentru arderea unui cărbune cu conţinut redus de sulf. Testele au arătat că acesta ar putea fi ars la Mintia, însă nu s-a mai luat nicio măsură în acest sens.
”De asemenea, aducem la cunoştiinţa opiniei publice faptul că Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a refuzat promovarea folosirii la Termocentrala Mintia a unui sort de cărbune cu conţinut redus de sulf pentru conformarea instalaţiilor de ardere la condiţiile de mediu, cu toate că în 22 noiembrie 2019 a fost realizat cu succes testul de ardere folosindu-se cărbune fără sulf. În prezent în depozitul termocentralei se află peste 10000 tone de cărbune (lignit), cu concentraţie de sulf mai mare cu peste 2500 de ori faţă de cel recomandat de ICEMENERG în urma testului de ardere. Acest derapaj este girat de MEEMA, domnul ministru Virgil Popescu fiind direct responsabil de creşterea emisiilor de SO2 ca urmare a arderii acestui deşeu provenit din zona Oradea, precum şi de îmbolnăvirea populaţiei care locuieşte în vecinătatea Termocentralei Mintia. Solicităm Guvernului României, Prefecturii Hunedoara, Primăriei Deva, Consiliului judeţean şi cel local să oprească folosirea cărbunelui cu concentraţie de sulf mai mare de 0.12%, similar cu cel testat în 22 noiembrie 2019”, mai arată Cristian Iştoc.
În plus, conducerea sindicatului Solidaritatea Hunedoara a solicitat conducerii Complexului Energetic Hunedoara buletinele de analiză a cărbunelui de Voievozi (Oradea).
Cosmin BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.