Doi bărbați au protestat pe un bloc din Vulcan, pe motiv ca le este foame. Cei doi au amenintat ca se arunca in gol si de acolo a pornit un intreg scanal.
Oamenii au uitat de izolare si au iesit din case, mai ales in momentul in care au sosit fortele de ordine. Minute in sir, politistii si, ulterior jandarmii, s- au chinuit sa aplaneze conflictul care a degenerat. Cei doi s- au ales cu dosare penale. ” Cei doi indivizi din municipiul Vulcan, in vârstă de 49 si 38 de ani au fost coborâți de forțele de ordine de pe imobilul pe care au urcat pentru a protesta (pentru a primi alimente de la Primărie). Aceștia au fost conduși la sediul Poliției și urmează a fi sancționați contravențional atât în baza Legii 61 din 1991, pentru tulburarea linistii publice, cât și pentru încălcarea reglementărilor privind circulația in afara locuinței, prevăzute prin ordonanțe militare. Ulterior, vor fi conduși la o unitate medicală pentru un consult psihiatric (cu privire la tentativa de suicid)”, a spus Bogdan Nitu, purtator de cuvant al IPJ Hunedoara.