Mai mulţi studenţi ai Universităţii din Petroşani au rămas în ţările roşii şi galbene afectate de pandemia de coronavirus.
Din fericire, aceştia nu s-au infectat cu temutul virus. Sunt şi studenţi care au revenit în ţară, iar acum sunt izolaţi la domiciliu. ”Avem 41 de studenţi care sunt plecaţi în cadrul proiectului ERASMUS. Trei dintre aceştia s-au întors din Austria şi care în acest moment sunt izolaţi la domiciliu pentru 14 zile. Ceilalţi studenţi au rămas în locurile în care au aceste programe ERASMUS, respective în Spania, Italia, Polonia, Austria şi Franţa. Nu există nicio problemă cu ei în această perioadă. Ţinem legătura cu toţii şi pe mail dar şi prin informaţiile pe care le furnizăm vis-a-vis de situaţia existentă în ţară şi în Europa şi prin consulatele şi ambasadele noastre din ţările respective şi în funcţie de nevoile lor, dacă au ceva probleme sau dacă doresc să se întoarcă în ţară. Starea de sănătate a lor este bună, moralul este unul ridicat ca atare nu avem probleme cu aceşti studenţi ai noştri care se află în cadrul acestui proiect ERASMUS. Problemele pot apărea pentru că noi nu mai putem trimite deocamdată alţi studenţi sau cadre didactice în cadrul programului ERASMUS + până se va regla la nivel european această pandemie”, a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universităţii Petroşani.
Universitatea din Petroşani are parteneriate în cadrul programelor ERASMUS + cu mai multe instituţii de învăţământ superior din Europa. Epidemia de COVID-19 afectează negativ continuarea numeroaselor activităţi în curs de desfăşurare sau care erau planificate să se desfăşoare în cadrul Programului Erasmus+ şi al Corpului European de Solidaritate.
Cosmin BACIU