Hoţi ”instruiţi” de un individ din Lupeni

Din gruparea care ar fi comis şapte spargeri în judeţul Alba făcea parte un minor de 17 ani, un alt tânăr de 18 şi bărbatul de 37 de ani, din Lupeni.  Acesta i-ar fi învăţat ce pe cei doi tineri cum să acţioneze.
Adolescentul de 17 ani a fost reţinut de poliţişti cu focuri de armă după o nouă spargere. ”Un minor din Sebeş, prins în flagrant în timp ce încerca să fure bunuri, a fost reţinut de poliţişti. Din cercetări a rezultat că în perioada ianuarie – aprilie, împreună cu alţi doi tineri, ar fi săvârşit 7 fapte de furt sau tentativă de furt.
(..) Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de un minor de 17 ani, din Sebeş, care este cercetat pentru furt calificat şi tentativă de furt calificat”, precizează IPJ Alba. Adolescentul a fost prins în timp ce încerca să pătrundă în curtea unui imobil. Poliţiştii l-au somat iar minorul a fugit, astfel că un poliţist a folosit armamentul din dotare cu care a executat două focuri de avertisment, în plan vertical. Anchetatorii spun că suspecţii furau în general din locuinţe şi anexele gospodăreşti, de pe raza municipiului Sebeş.
Maximilian Gânju

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.