Individul din Caracal a tâlhărit o bătrână din municipiul Lupeni, pentru doar 7 lei. Procurorii petroşăneni l-au învinuit de tâlhărie calificată, iar judecata a ajuns la final.
Negrilă Delpiero Marcel, tânărul de 18 ani, din Caracal, aciuit prin Valea Jiului a atacat, la finele anului trecut, o femeie în municipiul Lupeni. Individul şi-a urmărit victima şi a lovit-o în cap, ca mai apoi să o jefuiască. A fost prins imediat după comiterea faptei şi a recunoscut tâlhăria în faţa poliţiştilor, dar a indicat şi locul unde a abandonat bunurile sustrase de la victimă. Delpiero a fost cercetat şi judecat sub control judiciar, iar magistraţii Judecătoriei Petroşani au decis, zilele trecute, termen de pronunţare a sentinţei pentru săptămâna viitoare.
Anchetatorii au stabilit că individul i-a smuls de pe umăr poşeta femeii de 65 de ani, din Lupeni, în care se aflau un telefon mobil, actele de identitate, 7 lei. Cum ”prada” era prea mică, tânărul i-a luat şi plasa cu alimentele pe care victima le cumpărase de la un magazin aflat în apropiere. Pentru că lovitura a fost foarte puternică, femeia a ajuns la Centrul Primiri Urgenţe Lupeni, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Maximilian Gânju