Avertisment al salvatorilor montani

 

Ninsoarea abundentã din ultimele zile a fãcut ca stratul nou depus sã fie instabil si sã ducã la un risc extrem de mare de avalansã.
Deja mai multe cãderi de zãpadã au avut loc în Parcul National Defileul Jiului, în apropiere de Petrosani, pe DN 66, astfel cã în zona montanã riscul este si mai mare. Din acest motiv, salvamontistii din judetul Hunedoara au avertizat asupra pericolului.
”A nins foarte mult, astfel cã stratul de zãpadã ajunge la circa 70 de centimetri la Baza Salvamont Râusor, iar la peste 2.000 de metri grosimea acestuia atinge 80-90 de centimetri. Pe creastã viscoleste foarte puternic, iar zãpada ajunge pe toate vãile, pe vâlcele sau în pãdure, astfel cã este favorizatã producerea avalanselor”, a declarat, Ovidiu Bodean, seful Serviciului Public Judetean Salvamont Hunedoara. Salvamontistii au organizat serviciul de permanentã la bazele din Râusor si Alunii Negri, precum si în statiunile Parâng si Straja. În plus, se efectueazã patrulãri pe mai multe trasee, deoarece s-a constatat cã au fost oameni care au urcat la munte pentru a practica schiul de turã.
Maximilian Gânju

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.