Adevãruri ce nu s-au spus despre senatorul Cosmin Nicula

Zeci de oameni ajutati, sute si sute de ore pierdute pe la cabinetele ministrilor pentru a face lobby primarilor, sindicalistilor ori directorilor din Valea Jiului.

Acesta ar fi un alt bilant, din umbrã, a muncii senatorului de Valea Jiului, Cosmin Nicula. Iar aceste fapte le pot confirma de primarii, sindicalistii, directorii companiilor de stat, cum este spre exemplu Compania Nationalã a Huilei. Loialitatea este o virtute tot mai rarã în zilele noastre, iar toti acesti oameni, care pânã nu demult îl sunau pe senatorul Cosmin Nicula sã le faciliteze o întâlnire cu premierul Victor Ponta, ori sã intre pe la vreun minister si sã încerce sã punã o vorbã bunã pentru a le fi aprobate diferitele programe comunitare de reabilitare a unor blocuri, iar ulterior sã le fie alocate si fondurile necesare, au acum ocazia sã spunã adevãrul. Sã arate care este munca nevãzutã a unui parlamentar, dar care ajutã comunitatea.

Bineînteles, de pe urma acestor interventii, cei care beneficiazã direct de imagine sunt primarii, care, nu-i asa?, s-au zbãtut sã atragã fonduri pentru dezvoltarea comunitãtii. Dar, oare de câte ori nu i-ati auzit pe primari cã sunt la Bucuresti, pe la usile ministerelor, ca sã-i convingã pe ministrii sã-i bage si pe ei un pic în seamã?  Nu ar fi cazul ca acum, toti acesti oameni, sã aibã demnitatea si sã spunã cã au fost ajutati de senator X sau deputatul Y.  Treaba senatorul Cosmin Nicula, ori a celorlalti alesi în Parlamentul României, nu este sã vinã în colegiu ca sã le facã si curãtenie pe strãzi primarilor, ori sã le ridice gunoiul din fata blocului, sau sã le sape canalizarea. Dar, ATENTIE!, numele senatorului Cosmin Nicula, si a actualilor deputati de Valea Jiului, Monica Iacob Ridzi si Cristian Resmeritã  sunt legate strâns de renasterea oraselor din Valea Jiului, care s-a petrecut în ultimii patru ani. În spatele fiecãrui proiect de investitii oamenii pe care i-am ales sã ne reprezinte în urmã cu patru ani au intervenit pe la membri Guvernului, convingându-i sã accepte fondurile solicitate de autoritãtile locale.

Dar pe lângã toate acestea…

… nu este deloc de neglijat ajutorul pe care actualii alesi ai Vãii Jiului l-au avut pentru a alina suferinta unor semeni de-ai nostri. Oare si aceste lucruri s-au uitat? Erau cozi la usa senatorului Cosmin Nicula, oameni amãrâti, pensionari, ori alti cetãteni, care veneau cu fel de fel de probleme si pe care senatorul, în functie de solicitãri, a încercat sã le sarã în ajutor. ªi nu au fost putini acesti oameni….Un astfel de caz, concret, este si cel al doamnei Silvia Rosu (foto), care locuieste în Vulcan pe strada Mihai Eminescu, în blocul 6. Doamna, bolnavã, aflatã într-o situatie socialã disperatã, cu un sot de asemenea bolnav de diabet, nu are nicio sursã de venit. Din cauza lipsei banilor, familia Rosu a acumulat datorii enorme la întretinere, iar cei de la Enel le-au tãiat curentul, asa încât acum stau pe întuneric. Salvarea însã le-a venit de la senatorul Cosmin Nicula, cel care imediat cum a aflat povestea lor le-a sãrit în ajutor si i-a ajutat sã se rebranseze la curent.

“ Am venit sã îi cer ajutorul senatorului Cosmin Nicula. Sunt disperatã, iar pânã acum nu am fost niciunde pentru cã eu toatã viata am muncit si nu am asteptat cu mâna întinsã. Acum însã sotul nu mai lucreazã pentru cã firma a dat faliment, iar eu sunt operatã, mi s-a scos un rinichi, si nu mã pot angaja. Îi multumesc domnului Nicula pentru ajutorul care mi l-a oferit”, declarã Silvia Rosu.

ªi ca  aceastã familie din Vulcan sunt zeci si zeci de altele din întreaga Vale a Jiului, care au fost ajutate. Senatorul Cosmin Nicula a fost si este discret cu prezentarea acestor cazuri deoarece considerã cã este omeneste sã-ti ajuti aproapele.

Locuitorii Vãii Jiului s-au sãturat….

….. de promisiuni, minciuni si scandaluri cu care unii asa-zisi politicieni, încearcã sã facã politicã. Iar acest lucru, acesti asa-zisi politicieni ar fi trebuit sã-l învete din campaniile trecute, pe care le-au pierdut rând, pe rând. Oamenii îl cunosc pe mincinosul care pânã mai ieri oferea tractoare, zeci de mii de euro, sute de locuri de muncã, ori ieftinea apa!

Marius MITRACHE

8 comentarii la „Adevãruri ce nu s-au spus despre senatorul Cosmin Nicula

  • 13 noiembrie 2012 la 01:52
    Permalink

    Nesimtirea voastra nu are limite .Comentariile sunt de prisos.

    Răspunde
    • 13 noiembrie 2012 la 09:05
      Permalink

      Bai Alex de ce nu iti iei tu concediu, tata?! Nesimtirea pentru tine e o mana intinsa celor nevoiasi? Cred ca ai tatuaj cu sigla PDL pe frunte si iti incomodeaza unicul neuron… pe loc repaos, tata! Asta nu e lupta ta! Au uitat sa te scoata din ring cand a aruncat Ridzi prosopul in ograda PPDD! Mi-e mila de tine si de tot zbuciumul tau inutil. Daca ai pile la farmacie, primesti si fara reteta… trebuie doars a spui cine esti! =))

      Răspunde
      • 13 noiembrie 2012 la 20:28
        Permalink

        Mile,esti complet retardat.Cine ti-a spus tie ca eu sunt cu PDL?!Ai probleme la mansarda mai flacau(nene) !Eu il cunosc prea bine pe Nicula si nu doar eu ii pot/putem confirma „realizarile” din 2008 pana-n prezent.Esti spalat pe creier ,prietene !

        Răspunde
  • 13 noiembrie 2012 la 08:55
    Permalink

    Da, da… si marmota impacheta ciocolata !

    Răspunde
  • 13 noiembrie 2012 la 09:14
    Permalink

    Domnul senator Cosmin Nicula si domnul deputat Cristian Resmerita de la PSD sa schimbe calculul la noua Lege a Pensilor pentru mineri sa nu se mai imparta la 30 ci la 20 cum a fost in Legea veche,ca dupa alegeri uitati de noi alegatori motivand tot felul de abureli. Victor Ponta are ochi doar pentru GORJ.

    Răspunde
  • 13 noiembrie 2012 la 13:59
    Permalink

    *Minerii Vaii Jiului – va rog sa o sunati pe Ileana, consiliera domnului senator Nicula (telefon 0354 100 675) si sa ne lasati un numar de telefon unde va putem contacta pentru mai multe discutii. Multumim.

    Răspunde
  • 13 noiembrie 2012 la 16:31
    Permalink

    „Minerii Vaii Jiului” sa avem pardon, amice esti idiot.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.