Cu ce costuri producem energie din huilã? Ce se spune despre gaz?

Complexul Energetic Hunedoara aflat în insolventã are datorii uriase, iar dincolo de asta, o problemã ce a generat cele peste 6 miliarde de lei datorii, este legatã de diferenta dintre costul de productie si cel de vânzare al energiei.  Energia pe huilã este scumpã, iar ambii administratori de la CEH ne spun acum cifrele.
„Stim foarte bine cu cât se vinde energia pe piata zilei urmãtoare si marti am vândut cu 183 de lei, si producem cu peste 700 de lei”, a precizat, în cadrul unei conferinte de presã, la Petrosani, Emil Gros, administrator judiciar la CEH.
O variantã ar fi  construirea a câte unui grup pe gaz la termocentralele pe huilã. Asta ar reduce costurile, dar deocamdatã sunt doar presupuneri, pentru cã bani de investitii nu sunt.
Abia a fost finalizatã investitia în desulfurare si nici aceasta nu e încã plãtitã, asa încât nu se va gãsi solutia financiarã la stat. Dar administratorii CEH nu o exclud definitiv.
„În viziunea mai largã, pe lângã arderea cãrbunelui în termocentrala Paroseni dorim si crearea unui grup pe gaz, care sã ajute la producerea energiei si noi sã putem scãdea foarte mult costurile si sã devenim rentabili pe piata energiei electrice. Am avut o discutie, în urmã cu douã sãptãmâni la minister, la care a participat si domnul administrator judiciar, în care cei de la Romgaz si-au exprimat intentia sã cumpere un teren de 23.000 mp, la Mintia, unde vor construi o centralã pe gaz”, a adãugat Cristian Rosu, administrator special la CEH.
Planul de reorganizare al CEH este, în viziunea administratorilor ce au preluat activitatea dupã insolventã, legat de darea în platã a unor active. Asa s-ar stinge unele datorii, creante ce acum sunt la ANAF. Cert este, însã, un singur lucru, cã termocentrala Mintia ar urma sã fie preluatã de Primãria Deva sau Consiliul Judetean Hunedoara, iar o nouã entitate ar urma sã preia activitatea din Valea Jiului.
Diana Mitrache

2 comentarii la „Cu ce costuri producem energie din huilã? Ce se spune despre gaz?

  • 27 februarie 2020 la 19:52
    Permalink

    Alo PNL , daca s-ar face investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan atunci energia electrica produsa din huila ar fi rentabila .

    Răspunde
    • 28 februarie 2020 la 14:14
      Permalink

      Visezi , fara subventie cu huila din Vale nu poti fi rentabil .

      Răspunde

Lasă un răspuns la gmbplay Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.