Pericol în Coroiesti. Haitele sunt tot acolo. Oamenii cautã sã supravietuiascã

Municipiul Vulcan este sub asediul câinilor comunitari, iar situatia se repetã în fiecare oras al Vãii Jiului. Haite de maidanezi sunt pe strãzi, iar în locul în care un om a fost sfâsiat de mai multi câini, situatia este neschimbatã. Oamenii din zonã spun cã pericolul este acelasi si acum.
Pe traseul cãii ferate pe care a fost atacat impiegatul acum trei zile, am gãsit un coleg de al sãu, care ne-a mãrturisit cã era chiar de serviciu în noaptea incidentului si cã acum se teme pentru viata lui. „E foarte periculos, mai ales cã eu umblu singur si sunt izolat si sunt foarte multe haite de câini care ne atacã. Am avut mereu probleme cu câinii, dar eu iau bete de pe linie si mã bat cu ei, cã îi fugãresc. Sunt foarte multi, mai ales aici în zona Coroiesti, aici unde s-a întâmplat si incidentul cu colegul nostru. Au desfiintat firmele care adunau câinii. Atacã foarte mult câinii, mai ales ziua, cã acum e perioada de împerechere”, a spus Neculai Ungureanu, revizor de cale la Districtul 8 Iscroni.
Situatia pare scãpatã de sub control si pericolul pândeste la fiecare colt în aceastã parte a orasului. Localnicii din Colonia de Jos a Vulcanului spun si ei  cã  sunt asaltati de maidanezi. „E plin de câini aici, sunt peste 70 pe toate strãzile. Am auzit cã au atacat un om. Mai treci câteodatã si la lãsarea întunericului, dar e pericol. Niciunde nu scapi de ei. Sunt nemâncati, e vai capul lor”, recunoaste un om care locuieste în Colonia de Jos a Vulcanului, în apropierea preparatiei Coroiesti, locul în care un om a fost sfâsiat de câini.
Primarul din Vulcan spune cã a primit o adresã din partea celor de la Complexul Energetic Hunedoara, dupã ce angajatul lor a fost muscat cu sãlbãticie în timpul serviciului, dar este de pãrere cã nu prea poate sã facã ceva în incinta societãtii.

„Vreau eu sã vã întreb: a cui câini? Pentru cã, pentru ceea ce este la preparatia Coroiesti, rãspund doi patroni. Unul care dezmembreazã si unul care are clãdirile si utilajele în custodie. Ei au perimetrul împrejmuit al unitãtii, iar primãria nu poate actiona decât în domeniul public”, afirmã Gheorghe Ile, primarul municipiului  Vulcan. Cei de la CEH au transmis o adresã la primãrie, cãreia îi cer sã rezolve problema urgent si sustin cã nu vor mai lãsa oamenii singuri pe teren. „Am fãcut adrese cãtre Primãria Vulcan si am solicitat din nou sã fie luate mãsuri împotriva câinilor vagabonzi care sunt acolo la Preparatia Coroiesti. Sunt foarte, foarte multi si urmãtoarea mãsurã este ca noi sã dublãm numãrul de oameni din acea zonã, ca sã fie câte doi, sã nu stea singuri”, a spus Cristian Rosu, administrator  special la CEH.
Câinii au ajuns sã se înmulteascã foarte mult, dupã ce nimeni nu i-a mai strâns de pe strãzile din tot judetul Hunedoara. De luni de zile, acestia se tot înmultesc si situatia a scãpat efectiv de sub control, dupã închiderea minei Paroseni, unde angajatii îi hrãneau.
Primarul din Vulcan recunoaste cã maidanezii sunt si în oras si promite mãsuri. „Noi avem deja o corespondentã cu o firmã din Fãgãras, care are un serviciu de ecarisaj. Asteptãm sã ne trimitã o ofertã, ca sã colecteze ei câinii din Vulcan, ca sã întocmim un contract cu ei”, promite Gheorghe Ile.
La începutul acestei sãptãmâni, o haitã de maidanezi a atacat un impiegat de miscare care lucra în Preparatia Coroiesti, iar omul este acum la Spitalul din Timisoara, unde a si fost operat. „A fost operat  în seara în care a ajuns la Spitalul Judetean Hunedoara si i-a fost reconstruitã urechea. Între timp a ajuns si  serul antirabic si i-a fost administrat. Din informatiile de ultimã orã,  rezultã cã este în stare bunã si vineri va veni acasã”, a mai spus Cristian Rosu, administrator la CEH.
Sute de câini, însã, sunt pe strãzile din toatã Valea Jiului si. Pentru cã fenomenul nu poate fi  controlat, oamenii sunt într-un real pericol. Totul a fost posibil, dupã ce Consiliul Judetean Hunedoara nu a mai putut participa la serviciul de ecarisaj, din cauza unui control al Curtii de Conturi care a interzis acest lucru. Nimeni nu i-a mai adunat pe câinii de pe strãzi, iar acestia s-au înmultit. În plus, si închiderea minelor, la finele anului trecut, a favorizat acest fenomen si nimeni nu i-a mai hrãnit, acestia ajungând sã atace oamenii, de foame.
Diana Mitrache

Un comentariu la „Pericol în Coroiesti. Haitele sunt tot acolo. Oamenii cautã sã supravietuiascã

  • 13 februarie 2020 la 22:52
    Permalink

    Se stie de luni de zile ca Vulcanul colcaie de caini vagabonzi si Ile vine acum cu scuze ca el nu poate actiona decat pe domeniul public. Ba cretinule, cum au ajuns cainii aia acolo ? Au aterizat cu elicopterul sau au ajuns acolo de pe domeniul public. Trebuie ca toti sa raspunda in civil cat si in penal. Si cei de la complexul energetic, primarul care nu a a facut nimic ca doar e interesat sa isi pregateasca campania electorala dar si cei de la consiliul judetean. Trebuie sa raspunda cineva. Mai iei tu un mandat doar de arestare nu de primar ca doar asta meriti. Auzi la el asteapta o o oferta . Ba ce tupeu jegos are ordinarul ala care se crede primar pe viata. Oamenii sunt mancati de vii de caini si el asteapta oferte. Doar ti-ai pus fina sef serviciu salubrizare restul nu mai conteaza.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.