Proiectele în care sunt inclusi copiii vor continua si în acest an la ApaServ. Societatea de apã si canal din Valea Jiului a derulat anul trecut o serie de actiuni în care au fost implicati cei mici. Aceste proiecte si colaborãri vor continua si pe parcursul acestui an.
”Colaborarea pe care am avut-o cu copiii chiar în afara scolii altfel si am început încã de anul trecut sã ne implicãm în câteva proiecte. Ne-am dorit ca prin elemente foarte simple în ceea ce priveste tratarea si epurarea  apei, sã transmitem copiilor ce înseamnã activitatea ApaServ. Dupã lectile fãcute în clasã, dacã se înbunãtãteste vremea vom merge si în teren. Avem pe fiecare lunã cel putin câte o actiune si sã sperãm ca prin intermediul copiilor sã arãtãm ce înseamnã ApaServ si ce înseamnã sã avem grijã de sursele de apã, de mediu si de apã potabilã. Copiii sunt cei care duc cel mai bine informatia mai departe”, a declarat Cristian Ionicã, director general al SC ApaServ Valea Jiului.
Elevii Colegiului Tehnic Constantin Brâncusi din Petrila urmeazã sã înceapã practicã la ApaServ din aceastã varã.
”Avem un parteneriat cu liceul din Petrila, avem copii pe partea de lãcãtuserie si pe partea de electro-mecanicã. Pânã acum au avut lectii teoretice iar din iunie vor începe efectiv practicã la noi. Obiectivul final este crearea unei machete pentru statia de la Dãnutoni pentru cã elementele de bazã deja sunt fãcute. Mai mult decât atât am mai încheiat o colaborare si  de copii vor fi specializati în sudurã. La finalul proiectului ne dorim ca mãcar unul sau doi din acesti copii sã rãmânã în Valea Jiului”, a mai spus sursa citatã.
Reprezentantii societãtii de apã si canalizare din Valea Jiului sunt de pãrere cã actiunile de constientizare trebuie sã înceapã cu cei mici pentru cã ei sunt cei mai receptivi.
Cosmin Baciu