Este nevoie de Complexul Energetic Hunedoara, iar sindicatele din mineritul Vãii Jiului fac demersuri pentru cã minele viabile dar termocentrala Paroseni sã devinã o entitate care sã

asigure necesarul de energie al tãrii.

Au fost pentru asta la discutii la Bucuresti, acolo unde s-au întâlnit cu ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri Virgil Popescu, cãruia i-au punctat cele mai importante obiective.  „Noi am avut, ca subiecte de discutie, cele clasice pentru noi si inisterul Economiei si am avut 5 puncte pe care le-am atins de data aceasta, mult mai aplicat cu domnul

ministru. Primul punct a fost reorganizarea CEH, în baza Ordonantei 60, pentru cã am solicitat o

comprimare a acestor etape, pentru ca reorganizarea sã se facã cât mai repede si sã rezulte astfel Complexul Energetic Valea Jiului, format din cele 4 mine, douã cu ajutor de stat si douã fãrã ajutor de stat, Termocenmtrala Paroseni si Prestserv-ul si Termocentrala Mintia sã se îndrepte spre un UAT, primãria Deva sau Consiliul Judetean Hunedoara. I s-au trasat sarcini administratorului special, care a fost si el la întâlnire, pentru a comprima aceste termene”, a spus Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele.

Minerii nu au uitat sã discute la Bucuresti si despre minele Lupeni si Lonea.

„Acest studiu a fost trimis la începutul

anului 2019. Au avut loc douã întâlniri la Bruxelles, iar acolo a fost si domnul Cosmin Chiuzan, din partea CEH, ca si domnul

secretar de stat de atunci, Doru Visan si Comisia Europeanã a spus clar cã este de acord cã minele Lupeni si Lonea trebuie sã functioneze, conform studiului GIG, cã este de acord cu necesitatea din partea statului, de a finanta aceastã evolutie, dar cã existã o problemã, în ceea ce priveste tonele care rezultã si aceast aeste problemã ce de fapt

trebuie rezolvatã. Premierul Orban a avut acest punct pe ordinea de zi la întâlnirea pe care a avut-o cu presedinta Comisiei Europene si cã urmeazã o serie de întâlniri pe acestã problemã, la Bruxelles”,

a mai precizat

sindicalistul Câmpean.

Si, dacã situatia minelor Lupeni si Lonea pare cã si rezolvatã oarecum, minerii au mai cerut ministrul Econimiei, Virgil Popescu, sã gãseascã o solutie pentru serviciile de sistem ale CEH, care mai sunt valabile pânã în luna iunie.

„Am solicitat demararea rapidã a unei documentatii pentru o schemã de sprijin si noi am vorbit despre SIEG, pentru cã acea documentatie existã la Ministerul Energiei. Sau am spus cã ar

trebui prelungitã acordarea acestor servicii de sistem. Am discutat aplicat si domnul

ministru ne-a spus cã vrea sã aibã o discutie cu Doru Visan si sã încerce sã demareze demersurile. Asta,

pentru cã serviciile de sistem sunt o sursã importantã de venit pentru CEH”, a adãugat Darius Câmpean.

Mai mult, tot ministrului economiei i s-a cerut sã tinã cont cã la Paroseni, al termocentralã este nevoie de construirea unui grup energetic pe gaz.

„Ministrul a fost de acord si chiar a trasat sarcinã conducerii CEH sã facã demersurile si lucrurile vor fi dicutate cu domnul director de la Paroseni, Doru Visan”, a conchis Darius Câmpean.

Minerii au mai spus cã se impune o analizã de douã ori pe  lunã a situatiei CEH, pentru cã astfel se eliminã problemele legate de incapacitatea de platã, asa cum a fost posibil la începutul acestui an.

Diana Mitrache