Liberalii Petrilei nu s-au lãsat cuceriti de ”contrabandisti” si poporanisti

”Trecem peste toate orgoliile si sustinem candidatii USL pentru acest colegiu, respectiv Cosmin Nicula si Ioan Rus” – Doinita Maria Bãlãnesc, consilier local PNL Petrila

Debutul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie – poate cele mai asteptate si mai importante de dupã 1989 – se apropie cu pasi repezi si la nivelul colegiilor electorale din Valea Jiului cãrtile încã se joacã.

Dupã cum se stie Valea Jiului este reprezentatã în actuala legislaturã de un senator si doi deputati. Actualul senator Vasile -Cosmin Nicula, chiar dacã a avut o prezentã mai discretã în colegiu pe care îl reprezintã, a avut o activitate parlamentarã destul de bogatã concretizatã prin 35 de initiative legislative,17 interpelãri adresate ministrilor, 211 luãri de cuvânt în plen, etc. În plus, si-a consolidat pozitia – secretar al Senatului – si a bãtãtorit drumuri pentru momentul viitor. Principalul contracandidat al lui Cosmin Nicula nu este altcineva decât fostul coleg de partid, candidat la functia de primar al municipiului Petrosani, actualul consilier judetean, popularul Harry Vochitoiu ……Harry, cel care a profitat din plin de guvernarea PSD din anii 2000-2004, cel care s-a remarcat prin înfrângerea umilitoare în fata lui Tiberiu Iacob-Ridzi, cel care a fãcut din pretul apei un rãzboi personal între el si Costel Avram, si implicit cu CJ Hunedoara. În asemenea conditii, este clar ca Nicula va câstiga detasat, iar Harry, cel care viseazã la un fotoliu de senator, va depãna amintiri pe la Casa de Vis în compania unor lideri de sindicat expirati…

Pentru Camera Deputãtiilor, Valea noastrã este împãrtitã în douã colegii, respectiv Est si Vest. Dacã pe colegiul Vest lucrurile sunt destul de clare si actualul deputat Cristian Resmeritã se poate considera deja câstigãtor, nu la fel stau lucrurile în colegiul de Est.

Aici situatia este un pic mai complicatã, pentru cã, la Petrila, alianta USL practic nu existã, cu exceptii pe ici pe colo. Nici mãcar alianta ACD (cea dintre liberali si conservatori) nu este functionalã. De aceastã stare de lucruri încearcã sã profite Monica Iacob-Ridzi, candidatul PPDD pentru Camera Deputatilor. Aceasta a avut recent, la ceas de seara o întâlnire de tainã cu cativa reprezentanti ai conservatorilor cãrora le-a promis marea cu sarea în caz cã va fi aleasã. Printre promisiunile înghitite pe nemestecat de naivi conservatori se numãrã postul de viceprimar pentru un actual lider sindical,viitor pensionar, precum si accesul la fonduri europene pentru un controversat om de afaceri (contrabandist de tigãri si tuicã) din oras.

În aceste jocuri de culise au încercat sa fie atrasi si liberalii petrileni si doar gândirea vizionarã a unui membru marcant al PNL a fãcut ca aceastã stratagemã sã nu reuseascã. Într-o situatie delicatã se aflã primarul comunist al Petrilei, Ilie Pãducel, cel care, desi face parte dintr-un partid component al ARD (alianta care are candidat propriu în acest colegiu, în persoana lui Alexandru Lãutaru) si-a manifestat sustinerea pe fatã pentru Monica Iacob –Ridzi.  În ultimul timp, mai ales dupã alegerile locale din varã, Pãducel este tot mai izolat pe scena politicã si încercã în zadar sã batã la portile partidelor aflate la putere acum.

Pentru a ne face o imagine exactã a situatiei existente la nivelul orasului Petrila si pentru corecta informare s-a încercat contactarea pãrtilor implicate. Dacã din partea conservatorilor am primit un refuz categoric, iar din partea primarului am primit doar rãspunsuri evazive. Doar o parte a reprezentantilor PNL s-au arãtat deschisi si responsabili, ceea ce denotã cã liberalii nu au murit de tot, pentru cã si aici existã lupte intestine. ”Curajul” lor este un semn cã în organizatia liberalã localã adie un suflu nou, reformist.

,,Desi în organizatia noastrã sunt destule frãmântãri si ne aflãm în plin proces de reconstructie si recredibilizare, o datã cu debutul campaniei electorale toate acestea vor trece în planul secund. Chiar dacã la nivel local aliantele din care PNL face parte, si mã refer aici la ACD si USL, nu functioneazã si nu au functionat vreodatã dupã alegerile din iunie – cel mai relevant aspect în acest sens este votul pentru deponeul ecologic, când PSD-istii si conservatorii au votat împotriva proiectului initiat de noi -, trecem peste toate orgoliile si sustinem candidatii USL pentru acest colegiu, respectiv Cosmin Nicula si Ioan Rus” – a declarat Doinita Maria Bãlãnesc, consilier local din partea PNL Petrila.

”Trebuie neapãrat sã finalizãm ceea ce am început astã varã, adicã înlocuirea tuturor incompetentilor care au condus tara în ultimii trei ani si jumãtate. Pentru asta o sã ducem o campanie corectã de informare a cetãtenilor orasului Petrila, în care sã le explicãm pe intelesul fiecãruia unde ne aflãm la sfârsitul anului 2008 la predarea puterii de cãtre guvernul Tãriceanu si la ce nivel, inferior, am ajuns câtiva ani mai târziu sub ,,înteleapta” conducere Bãsescu-Boc-MRU. Si mai trebuie sã explicãm oamenilor cã vechea zicalã româneascã

“lupu-si schimbã pãrul, dar nãravul ba” este la fel de actualã acum când personaje de tristã amintire din guvernarea portocalie se ascund dupã culoarea mov sau ,,ard” la foc mic” – declarã plin de energie Ovidiu Ruset, un alt reprezentant, mai radical, al PNL Petrila.

Indiferent de jocurile de culise fãcute pe la terase, alegerea stã în stampila celor care se vor prezenta la vot pe 9 decembrie în cunostintã de cauzã, iar votul trebuie dat pentru o cauzã comunã, nu pentru un nume.

Cristian Anghel

8 comentarii la „Liberalii Petrilei nu s-au lãsat cuceriti de ”contrabandisti” si poporanisti

  • 5 noiembrie 2012 la 00:15
    Permalink

    Dupã cum se stie Valea Jiului este reprezentatã în actuala legislaturã de un senator si doi deputati. Actualul senator Vasile -Cosmin Nicula, chiar dacã a avut o prezentã mai discretã în colegiu pe care îl reprezintã, a avut o activitate parlamentarã destul de bogatã concretizatã prin 35 de initiative legislative,17 interpelãri adresate ministrilor, 211 luãri de cuvânt în plen, etc. În plus, si-a consolidat pozitia – secretar al Senatului – si a bãtãtorit drumuri pentru momentul viitor. Principalul contracandidat al lui Cosmin Nicula nu este altcineva decât fostul coleg de partid, candidat la functia de primar al municipiului Petrosani, actualul consilier judetean, popularul Harry Vochitoiu ……Harry, cel care a profitat din plin de guvernarea PSD din anii 2000-2004, cel care s-a remarcat prin înfrângerea umilitoare în fata lui Tiberiu Iacob-Ridzi, cel care a fãcut din pretul apei un rãzboi personal între el si Costel Avram, si implicit cu CJ Hunedoara. În asemenea conditii, este clar ca Nicula va câstiga detasat, iar Harry, cel care viseazã la un fotoliu de senator, va depãna amintiri pe la Casa de Vis în compania unor lideri de sindicat expirati…

    Sunteti siguri ?!?! :))
    Eu sunt sigur de-un lucru,ca nici voi nu credeti in ce scrieti ! :))F.tare sintagma asta : Actualul senator Vasile -Cosmin Nicula, chiar dacã a avut o prezentã mai discretã în colegiu pe care îl reprezintã, a avut o activitate parlamentarã destul de bogatã concretizatã prin 35 de initiative legislative,17 interpelãri adresate ministrilor, 211 luãri de cuvânt în plen, etc. În plus, si-a consolidat pozitia – secretar al Senatului – si a bãtãtorit drumuri pentru momentul viitor.

    =))
    Cine il cunoaste pe Nicula si/sau a avut contacte cu el,cred ca se tine cu mana de burta cand citeste acest articol. :))

    Răspunde
  • 5 noiembrie 2012 la 01:29
    Permalink

    Vrem senator din Valea Jiului nu pe profitorul Nicula si finii sai Buhaescu si nevasta sa cu tatze false din silicon. Jos cu profitorii!!

    Răspunde
  • 5 noiembrie 2012 la 08:20
    Permalink

    Noi valea jiului am votat tot timpul cu PSD-ul dar ei cand au venit la guvernare au uitat de noi sub diferite motive. Victor Ponta a taiat investitile pentru valea jiului (turism sau bazinul de inot din Petrosani pentru copii sunt doar 2 exemple)dar nu a taiat investitile pentru judetul Gorj unde el candideaza,sa voteze cu PSD-ul doar gorjeni lui care la infiat si care au dinti ascutiti pentru valea jiului.

    Răspunde
  • 5 noiembrie 2012 la 09:27
    Permalink

    @Cetatenii.Ti-ai pierdut increderea in aleasa ta pe care o laudai si o pupai peste tot?Acum spui ca ai votat tot timpul cu PSD?Tranchilizeaza-te!

    Răspunde
  • 5 noiembrie 2012 la 11:27
    Permalink

    Deci, sa facem un calcul: 1 an are 365 de zile din care, sa zicem 240 de zile lucratoare x 4 ani = 960 de zile lucratoare. Din astea a avut si domnu amintit mai sus cateva interpelari si cateva propuneri legislative… mare om, mare caracter! Si noi le-am resimtit pe toate

    Răspunde
  • 5 noiembrie 2012 la 15:09
    Permalink

    usl va lua 2 deputati si un senator in valea jiului ! peste 60 la suta .
    voichitoiu nu va putea merge la vot ca duminica aia va fi zi de vizita la jilava si il va vizita pe seful lui , dan diaconescu.

    Răspunde
  • 5 noiembrie 2012 la 20:52
    Permalink

    anghelus,du-te la control ca ai probleme la mansarda ! Medicamente.medicamente ! :))

    Răspunde
  • 6 noiembrie 2012 la 21:39
    Permalink

    imi pare f.rau dar dl senator de cate ori am fost la dumnealui in audienta a incercat sa rezolve problemele aduse la cunostinta!mie mi s-a parut un om de treaba!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.