Schimburi culturale între scoli, vizite la zile importante din fiecare comunitate, tabere scolare tematice, de muzicã sau sportive, dar si schimburi între oamenii de afaceri.
Toate sunt idei pe care delegatiile comune de la Petrosani si Varpalota le-au discutat în cadrul întâlnirii la care au participat  membri ai Consiliului Local din Varpalota si de la Petrosani.
Discutiile au avut loc joi dimineatã, la o zi dupã ce la Petrosani a fost inaugurat ansamblul monumental ce o înfãtiseazã pe Sfânta Varvara.
„Vã multumim pentru prezenta la evenimentul ce a avut loc la Petrosani, eveniment în cadrul cãruia am ianugurat statuia Sfintei Varvara. A fost foarte multã lume si pentru noi este un semnal pozitiv ce ne dã puterea sã continuãm  activitãtile comune, pe viitor. Cred cã dintre toate activitãtile pe care noi le facem împreunã de peste 20 de ani, sunt în interesul copiilor mai ales, a celor de la noi si a celor din Varpalota, iar pe termen mediu si lung acesta este cel mai mare câstig al nostru”, a spus, înaintea discutiilor ce au avut loc între cele douã consilii locale, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani. „Vã multumim pentru faptul cã am luat parte la evenimentele din Petrosani, de altfel si în Varpalota existã o statuie a sfintei mucenite Varvara, iar la sfârsitul acestei  sãptãmâni se celebreazã  10 ani de la inaugurarea acelei statui de la noi. În Varpalota sfânta nu este si protectoarea orasului, ca la Petrosani, iar asta a fãcut ca evenimentul sã fie si mai deosebit. Suntem la al doilea mandat când lucrãm la  activitãti comune si, în afarã de evenimentele care s-au desfãsurat la Petrosani, va avea loc si o dezbatere cu privire la planurile de viitor”, a precizat si Katona Csaba, viceprimarul orasului Varpalota, oras înfrãtit cu Petrosaniul.
Cele douã localitãti au marcat 20 de ani de colaborare si înfrãtire în luna martie a acestui an si deja am intrat în cel de al 21-lea an al colaborãrilor. Municipiul Petrosani si Varpalota au avut, de-a  lungul celor douã decenii, multe schimburi de  experiente si, în principal, acolo au ajuns copiii cei mai buni la învãtãturã, în paralel, elevii maghiari venind la noi.
Diana Mitrache