Sindicalistii manipuleaza si tradeaza minerii si chiar si pe noi, locuitorii Vaii Jiului. Buni sau rai, cum erau catalogati liderii de la Muntele, am considerat ca era bine ca liderii si conducerea CNH sunt umar la umar pentru salvarea mineritului din Valea Jiului. Dupa ce au hulit guvernantii reclamand ca au mintit mai mult de un an de zile, lasand Valea Jiului sa moara, brusc  liderii de sindicat au cotit-o si cer demisia  conducerii CNH. Adica decimeaza si ce mai functiona, iar politicienii, bucurisi de dezbinare, conduc CNH-ul spre desfiintare. Cu cat au fost platiti acesti lideri pentru a trada, sau ce castiga din spargerea echipei?  Inainte cu o zi de protestul spontan al minerilor, liderii Sindicatului Muntele declarau ca vor informa salariatii de faptul ca Ministerul Economiei nu si-a respectat, din nou, cuvantul dat, respectiv semnarea actului aditional la Contractul Colectiv de Munca…

“Parca le vorbesti limbi straine”
Dar minerii au facut declaratii uluitoare! Cereau demisia echipei manageriale, adica a directorului general si echipei sale. Deci asta a fost informarea facuta de liderii de sindicat in conditiile in care au umplut  pagini de ziare, ecranele televizoarelor si radiourilor cum ca guvernantii mint si au mintit mai mult de un an de zile, ca nu au adopatat actele legislative necesare reorganizarii CNH etc. Chiar acesti lideri au subliniat ca daca nu ar fi existat conducatorii de acum, buni specialisti, nu isi imagineaza cum ar fi traversat minele din Valea Jiului un an in care Compania nu a primit nici un ban, ba mai mult tot CNH a platit si o parte a salariilor compensatorii ale disponibilizatilor conform “carpelii” hotarate  de Guvern. Cand au venit de la intalnirile cu ministrul Ion Ariton, doi  dintre liderii de sindicat au declarat: „Noi murim cu fundul pe carbune, iar ministrul ne vorbeste de proiectul Nabuco”…  Ioan Popescu, liderul Confederatiei Meridian, a declarat la randul sau ca „atunci cand le spui, parca vorbesti limbi straine”, referindu-se la dezinteresul pentru mineritul din huila al guvernantilor. Acesta a mai precizat ca nu exista vointa politica pentru aceasta zona. Altii au declarat ca adevaratul motiv al dezinteresului este faptul ca nu se mai poate fura pentru campaniile electorale ale puterii, pentru ca CNH este monitorizata de FMI, UE si BM.

Liderii de sindicat par porniti sa distruga si putinii sustinatori ai mineritului, specialistii din Valea Jiului. Mai intai au cerut taierea salariilor coordonatorilor activitatii din minerit, adica a celor care au tinut pe linia de plutire Compania.  Acestia au reusit ca prin minune sa asigure salariile oamenilor, in timp ce Guvernul nu permite ca pretul Gcaloriei sa fie cel real si nici nu a acordat un leu din subventia care era cuprinsa in bugetul de stat. Cine va accepta sa innebuneasca batandu-si capul cu multitudinea de probleme ale mineritului, pe un salariu de nimic? Nimeni!  Ca bine spui, Bebe Nica! Ce le trebuie minerilor specialisti! Ca liderii de sindicat au cerut demisia presedintelui Consiliului de Administratie, am inteles, avand in vedere ca niciodata nu a putut da un raspuns clar, nu a facut lobby pe langa politicieni si nici nu a avut o atitudine transanta in ce privesc hotararile si solutiile specialistilor de aici pentru salvarea CNH, solutii agreate de Guvernanti, dar  nerespectate. Deci, Sorin Gaman, presedintele C.A. este un om al puterii si are sustinerea acesteia, dar doar in plan personal, pentru ca Gaman este platit pentru asta. Dar sa ceri sa plece cei care au tinut steagul sus, cei carora chiar le pasa de minerit, este de neinteles. Ar exista totusi o explicatie si anume ca liderii de sindicat s-au vandut si au cazut de acord cu inchiderea mineritului din Valea Jiului cerand numirea unei conduceri politice de la Bucuresti, care habar nu are ce inseamna minerit si mineri. „Am solicitat demisia intregii echipe manageriale de la Companie. Problemele Companiei nu s-au rezolvat prin acest act aditional. Problemele Companiei sunt in continuare extrem de mari si conducerea Companiei are nevoie de sprijin guvernamental pentru a putea sa le rezolve. Daca echipa manageriala nu va primi sprijin in continuare, asa cum nu a primit pana acum, evident ca este mai bine sa plece decat sa traiasca intr-o astfel de situatie”, a spus Bebe Nica, colider al Sindicatului Muntele.   Ca bine spui, Bebe Nica! De ce sa se zbata cineva pentru mineri, iar acestia sa injughie pe la spate manipulati fiind de liderii lor? Mai bine ca acesti manageri sa stea pe bani grei la o companie straina care stie sa le aprecieze valoarea. Asa cum se spune: nici o fapta buna nu ramane nepedepsita! Vorba unor cadre universitare: “Toata situatia de anul trecut pana in prezent parca a fost creata intentionat pentru ca mineritul din Valea Jiului sa moara si astfel s-a nascut  nemultumirea guvernantilor ca CNH nu moare suficient de repede pe cat s-a dorit pentru ca aceasta conducere a Companiei a facut minuni. Practic nimeni nu doreste o activitate economica cu probleme”.

N -au ce sa-i reproseze, dar se leapada de el
Liderii sunt ferm convinsi ca fac bine ceea ce fac, precizand ca nu au prea multe de imputat directorului general al CNH, Constatin Jujan, dar daca nu are sustinere politica, asta e. Gresit, spun chiar cei care au mai lucrat in minister! De fapt MINERITUL nu are sustinere politica. Directorului general i s-a mai imputat de sindicate ca nu a aplicat acel protocol parafat intre minister, sindicate si conducerea CNH, de parca ar fi fost de capul sau. Aplicarea a fost posibila, prin semnarea acelui act aditional doar cu aprobarea ministrului Ariton sub presiunea protestului. „Acest lucru (demisia directorului general – n.n.) s-a intamplat in urma cu doua zile. A fost decizia Comitetului Executiv Muntele. Acel protocol parafat, el trebuia sa-l aplice. Eu sa-l aplic? In adresa respectiva, remisa ministrului, sindicatul a cerut sa se analizeze situatia si daca nu sunt ajutati cei din conducere, poate au ceva cu ei, atunci sa puna pe altii care sunt agreati. Repet si insist: Eu personal si noi, Sindicatul Muntele, nu avem ce sa-i reprosam prea mult directorului general, care s-a zbatut ca fara bani Compania sa functioneze. ªi noi suntem socati, la fel cum sunteti dv., dar pentru ca nimic nu s-a rezolvat. Pensionari –nu, disponibilizati – nu, personalul activ – nu. Probabil de la Guvern nu se doreste sa fie ajutati cei de la conducere si atunci sa puna pe altii pe care sa-i sustina” – a declarat, iritat de intrebare, coliderul Muntele, Tiberiu Cozma. Ciudata si paguboasa gandire…  Guvernul nu trebuie sa ajute/sustina conducerea CNH, ci mineritul din huila si implicit Valea Jiului. Ii reamintim lui Tiberiu Cozma si colegilor de la Sindicatul Muntele ce declarau in ziua cand au fost convocati la Minister pentru a semna protocolul in cauza. . „Sa fiu sincer, nici maine (17 ianuarie –n.n.) nu vad sa se vina cu vreo solutie de la minister. Nimic din ceea ce s-a negociat, din ce s-a semnat ca acorduri nu s-a respectat de catre Guvern. Nimic!” – a precizat atunci Tiberiu Cozma, in timp ce conducerile CNH, Termocentralor Mintia si Paroseni se aflau la Guvern pentru negocierea pretului pe Gcalorie.  Domnilor sindicalisti, aveti grija ce va doriti pentru ca nici liderii de sindicat din Valea Jiului nu au sustinere politica. Deci?

Ileana Firtulescu