Sfânta Varvara vegheazã Petrosaniul, între 3 biserici: catolicã, ortodoxã si evanghelicã

Sfânta Varvara priveste de pe un soclu înalt, postat într-un sens giratoriu de la intrarea în Petrosani spre bisericile care au  cãlãuzit credinta oamenilor de la noi: ortodoxã, catolicã si evanghelicã. Ansamblul a fost finantat în parteneriat de Guvernul Ungariei si autoritãtile de la Petrosani si inaugurat de Sfânta Varvara în 4 decembrie 2019.
Oficialitãti din Ungaria si România au venit la Petrosani, de ziua Sfintei Varvara ca sã sfinteascã ansamblul statuar ce o înfãtiseazã pe Sfânta Varvara, ocrotitoarea celor ce trudesc în subteran si care este si protectoarea municipiului Petrosani. A fost un eveniment la care, dupã  slujba religioasã din Biserica Catolicã, a luat parte întreaga suflare.
Statuia a fost realizatã de cãtre sculptorul clujean Kolozsi Tibor, iar soclul a fost finantat din bugetul local al primãriei din Petrosani. La ceremonie a luat parte Monseniorul Miguel Maury Buendia,  Nuntiu Apostolic în România, Pal Jozsef Csaba, episcop romano-catolic de Timisoara, Soltesz Miklos, secretar de stat  pentru biserici, minoritãti si afaceri civile din Guvernul  Ungariei, Zarkonyi Botond ambasadorul Ungariei din România, Csige Sandor, consul al Consulatului  general al Ungariei din Cluj Napoca, dar si viceprimarul orasului înfrãtit cu Petrosaniul, Varpalota,  domnul Katona Csaba, dar si prefectul judetului Hunedoara Fabius Kiszely, mai multi preoti catolici si ortodocsi si multã lume.  Evenimentul este unul de exceptie si a vrut sã reuneascã credinciosii din toate riturile ce se regãsesc la noi, pentru cã, în fiecare bisericã o prãznuim pe Sfânta Varvara.
„E un moment important în viata comunitãtii noastre si, asa cum am demonstrat, de peste 150 de ani, la Petrosani, în Valea Jiului, oamenii trãiesc împreunã indiferent de etnia pe care o au în pace si bucurie. Indiferent de etnie, toti  suntem acum la picioarele Sfintei Varvara, care este protectoarea minerilor si protectoarea spiritualã a orasului nostru”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani, iar oficialul maghiar l-a completat:
„Este simbolicã predarea acestui ansamblu statuar. În urmã cu mai multi ani, la sfârsitul perioadei comuniste, parohia catolicã a fost demolatã, într-un sistem unde credinta nu a contat. Acum, avem ocazia sã  sãrbãtorim împreunã, români, maghiari, catolici, ortodocsi si protestanti, care am reusit sã înfãptuim aceastã minunatã statuie care vegheazã asupra zonei”, a spus Soltesz Miklos, secretar de stat pentru biserici, minoritãti si afaceri civile din Guvernul  Ungariei. Statuia se aflã pe DN 66 într-un sens giratoriu de la intrarea în municipiul Petrosani, o zonã în care sunt si cele trei biserici amintite. De altfel, în aceastã zi deosebitã, si la Biserica Sfânta Varvara ortodoxã, cea ridicatã de minerii din Valea Jiului în urmã cu câtiva ani în Cartierul Aeroport a avut loc o slujbã oficiatã de un sobor de preoti, dar si o masã la care momârlanii au invitat credinciosii sã ia parte.


Diana Mitrache

16 comentarii la „Sfânta Varvara vegheazã Petrosaniul, între 3 biserici: catolicã, ortodoxã si evanghelicã

  • 4 decembrie 2019 la 20:13
    Permalink

    Oare nu se putea scrie si Sfanta Varvara, pe cealalta parte a soclului? Daca tot vegheaza intre trei biserici? Daca se promoveaza ecumenismul? Asa cum se bate toba!

    Hai sa fim seriosi, ungurii…tot unguri raman! Pana la urma! :))

    Răspunde
    • 4 decembrie 2019 la 22:24
      Permalink

      Este scris in limba latin?… La ce va folose?te atâta venin?

      Răspunde
    • 5 decembrie 2019 la 06:05
      Permalink

      latina a stat la baza limbii romane, si a ramas in folosinta bisericilor mai mult sau mai putin 🙂 nu are a face nimic cu ungurii,,, dar asa e cand unii au baut cerneala din calimara in loc sa,,,,, 😛

      Răspunde
    • 5 decembrie 2019 la 13:42
      Permalink

      Da, sa fie scris sf. Varvara, ne este rusine sa ne impunem punctul de vedere?!
      E un adevar, este sf. Varvara !

      Răspunde
  • 4 decembrie 2019 la 21:11
    Permalink

    mai bine se faceau investitii la mina vulcan si livezeni

    Răspunde
    • 5 decembrie 2019 la 15:19
      Permalink

      Sa faca mata investitii in minerit BOULE !!

      Răspunde
  • 4 decembrie 2019 la 22:29
    Permalink

    Sexsoas? r?u statuia. Privi?i bustul ?i dosul. Oare nu se putea face statuia f?r? sfârcuri ?i f?r? fese proeminente? Totu?i reprezinta o Sfânt?:(((

    Răspunde
    • 8 decembrie 2019 la 22:38
      Permalink

      ?i totusi, dincolo de orice interpretare, cum te duci sa te rogi, sau pur ?i simplu s? vezi, sa admiri un monument pus în sensul giratoriu? Cum? In primul rand ar însemna s? incalci regulile de circula?ie, in al doilea rând nu ai liniste. P?cat, trebuiau s? o pun? în curtea bisericii. Sf. Varvara este, parca, protectoarea ora?ului Petro?ani, Sf. Varvara înseamn? mult pentru o zona cu specific minier,nu po?i s? o nume?ti, fie ?i latine?te, Santa Barbara. Dar interesele au ajuns ?i aici. Cu siguran?? electoratul va taxa aceasta alegere.

      Răspunde
  • 5 decembrie 2019 la 08:16
    Permalink

    Domnule Butulescu, in calitatea dvs de presedinte al Comisiei de Cultura din CL Petrosani ar trebui sa va dati doua palme in fata oglinzii din mai multe puncte de vedere:
    1.pentru afirmatia dvs: „Ce s-ar intampla daca am face cate un monument dedicat Marii Uniri in fiecare localitate din tara?”. Uite ca ungurii fac monumente si in alte tari;
    2.pentru ca ati acceptat ca o statuie sa fie sponsorizata de Statul maghiar chiar in ajunul Anului de Doliu pe care Ungaria il va tine la implinirea a 100 de ani de la Tratatul de la Trianon. Chiar nu vedeti simbolistica? ;
    3.pentru ca ati hotarat de unul singur sa va autopremiati in calitate de om de cultura cu 1500 de lei dar nu ati donat un leu pentru vreun monument din acest oras;
    In calitate de om de cultura va rog sa constatati ca in Ungaria pe statuile sfintilor nu scrie in latina ci in maghiara. Faptul ca pe soclul statuii scrie in latina este doar un viclesug ca sa se evite limba romana.
    Ion, Marie si Gheorghe habar nu au ca Sancta Barbara este Sfanta Varvara. Mergeti printre oameni…
    4.cand erati mare mahar in mineritulu Vaii Jiului cum de nu va trecut prin dovleacul ala care va tine loc de cap, plin numai cu citate, sa faceti un monument dedicat minerilor si Sfintei Varvara? Ati stiut numai sa tocati la banii minerilor nu si sai cinstiti! Acum suntem milogii statului maghiar…Rusine!

    Nu accept sa replicati! Stiu ca puteti sa aberati la nesfarsit ca un TBS 800 (cred ca stii ce inseamna!)

    Răspunde
  • 5 decembrie 2019 la 14:52
    Permalink

    numai comentarii nationaliste. unul singur a zis simplu: felicitari. era mai bine cu un mos craciun luminat acolo? sa va fie rusine. sunteti motivul pentru care mi.e rusine sa ma numesc roman.

    Răspunde
  • 5 decembrie 2019 la 15:56
    Permalink

    Bai MITRACHE de ce ai sters mesajul care er scris cit a costat soclu statui ca sa stie populatia din Petrosani intre 6 si 7miliarde oarepe ce?.

    Răspunde
    • 5 decembrie 2019 la 18:38
      Permalink

      Bai, Grig, sau Costi, ca iti este rusine, probabil, sa iti asumi comentariu si postezi cu pseudonim, pentru ca e fals ce spui tu. Soclul a costat, intr-adevar, mult, dar suma a fost in jur de 2,4 miliarde. Deci, nu 7 miliarde….

      Răspunde
  • 5 decembrie 2019 la 20:00
    Permalink

    Ce se intampla in acest Petrosani este groaznic,iar petrosenenii fara niciun orizont,voteaza la infinit acelasi primar!Industrie zero,termoficarea distrusa,facilitati pentru investitori zero,tinerii pleaca pe capete de aici neavand nicio perspectiva!In schimb,avem locomotive,avioane ,statui,cetateni de onoare,oameni de cultura(care sunt mai ceva ca Brancusi)!Ca sa fie circul total,langa aceasta Varvara trebuie puse si niste moaste,ca sa aiba prostimea unde sa sarute oase!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.