Monica Iacob Ridzi rupe din PDL, pentru PP-DD

Partidul Poporului Dan Diaconescu se îngroasã în Petrosani datoritã deputatului Monica Iacob Ridzi. Cei mai multi au devenit „Mov” dupã ce au fost în PDL si  o datã cu trecerea în PP-DD a Monicãi Iacob Ridzi, care recunoaste acum cã oamenii au urmat-o pentru cã cred în ea.

„Nu cred cã am un numãr exact al celor care au plecat cu mine. Oricum, cred cã sunt putin peste 100 doar în Petrosani, dar sunt si la Petrila si la Aninoasa. Eu m-am înscris, de altfel, la Aninoasa în partid. Sunt oameni care au declarat cã au venit odatã cu mine pentru cã am fãcut o echipã împreunã si am colaborat foarte bine, au încredere cã i-am sprijinit. Dar sunt si oameni care nu s-au implicat niciodatã în politicã si vin acum sã îmi acorde sprijinul”, a precizat Monica Iacob Ridzi, deputat de Valea Jiului.

Cel mai sonor nume si ultimul intrat pe listele lui Dan Diaconescu este seful pietei de la Petrosani, Sorin Pristavu, care recunoaste cã a fãcut acest pas imediat dupã ce Monica Iacob Ridzi a ales sã adere la „mov”.

„Este o dorintã a mea. Am ales acest partid si am plecat odatã cu Monica Iacob Ridzi, pentru cã o respect, am colaborat la multe proiecte si nu pot face altfel”, a mentionat si Sorin Pristavu, cel care pânã acum câteva zile era membru PDL.

Totusi, sotul Monicãi Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi a rãmas în PDL si, din pãcate, este nevoit sã vadã cum sotia sa îi furã membrii.

Diana Mitrache

 

5 thoughts on “Monica Iacob Ridzi rupe din PDL, pentru PP-DD

  • 31 octombrie 2012 at 23:12
    Permalink

    pristavu a trecut de frica… cistiga PPDD SI ISI PUNE HARI OAMENII LUI..pristavu..pristavu.. nu a gasit ridizi alt .. falit.. a dat ridizi cu banul si a cazut la tine, omul ascultator….ce este politica ??? o mare… de oameni…..

    Reply
  • 1 noiembrie 2012 at 08:32
    Permalink

    Abia astept sa te vad de mana cu Dorina Plescan si cu Haralabie in campanie dupa ce stapanul vostru a rezolvat Oltchimul,tu ai rezolvat ministerul turismului,Haralabie a ajutat la suspendarea fondurilor pe programul POSDRU.TOTI O APA SI UN PAMANT!

    Reply
  • 1 noiembrie 2012 at 12:27
    Permalink

    Monica Ridzi + Dorina Plescan = LOVE

    Reply
  • 1 noiembrie 2012 at 15:53
    Permalink

    monika (prietenii stiu de ce!) nu va umbla de mana cu harry. are blat cu nicula. iar s-a orientat bine doamna! harry, sa iti iei vaselina. multa. doza dubla – si pentru do(bito)cea!

    Reply
  • 2 noiembrie 2012 at 10:15
    Permalink

    Vezi domne ce face banu? Anii trecuti cand Plescanca era la cutite cu Haralabie Dobitocea o facea Contesa Maxi-Taxi, pe Monica o balacarea si o facea in toate felurile. Acum…Dobitocea s-a spalat pe creier (i-a ajuns o picatura, ca e foarte mic, cat aluna) si scrie ce dicteaza Haralabie. Ce cuplu fain: doi bondoci, unu mic si una mare, dar amandoi cu credinta in infrangerea ciocoilor. Ce sa-i faci,poporanisti de-ai nostrii, cinstiti si corecti, respectosi, cu frica de Dumnezeu. Cand ma uit la Dobitocea si Haralabie am impresia ca-i vad pe escrocii aia doi din Pinochio, aia de la circ, vulpoiul si martanul. Zi dai zi lupta neicusorule ca victoria e aproape, hodoronca tronca, hodoronca tronca.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *