Sindicalistii din cadrul Complexului Energetic Hunedoara s-au întâlnit cu noul ministru al Energiei, Virgil Popescu.  Una din discutii a vizat notificarea Comisiei Europene cu privire la prelungirea activitãtii minelor Lupeni si Lonea, aflate pe program de închidere.
“Biroul executiv al Sindicatului Muntele a iesit de la Ministerul Energiei unde ne-am întâlnit cu noul  ministrul al energiei. I-am adus la cunostintã problemele cu care se confrunta CEH. Astfel s-a discutat despre problemele legate de blocarea conturilor, renotificarea pentru Lupeni si Lonea în baza studiului fãcut de Institutul polonez GIG, ordonanta care sã înlocuiascã ordonanta 36 si care urmeazã  sã fie aprobatã în urmãtoarea sedintã de guvern, formarea Complexului Energetic Valea Jiului dupã  promulgarea de cãtre presedinte a ordonantei 60 si bugetul CEH”,  a spus  Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele.  Potrivit lui Darius Câmpean existã o corespondentã cu Comisia Europeanã  pe tema prelungirii activitãtii celor douã unitãti miniere, însã nu existã un document oficial în acest sens.
“Corespondentã este. Practic, renotificarea este fãcutã, dar Comisia Europeanã nelucrând sau nefiind asezatã nu a dat un element oficial. Existã în comunicare paragraful unde spune cã este de acord cu  studiul polonezilor, cã este de acord cã asa trebuie sã se facã închiderea si este de acord cu necesitatea finantãrii acestor lucrãri de cãtre statul român, dar trebuie venitã o notificare  oficialã de la Comisie. Ministrul este de acord cu Complexul Energetic Valea Jiului, i-am explicat cã este nevoie de SIEG si grup pe gaz pentru a crea mixul energetic pe lângã cel pe cãrbune. A fost o discutie  constructivã. Omul este deschis, este inteligent, foarte bine pregãtit. Va depinde foarte mult de cine vine secretar de stat. Deocamdatã a spus cã Visan rãmâne si eu zic cã de doi ani omul acesta a tinut sistemul energetic. Referitor la Ordonata 36, ministrul a garantat cã va fi.  La discutii a fost si domnul Domokos, de care suntem alãturi. Trebuie spus: este un merit extraordinar al acelor oameni are stau blocati de zile întregi în minã cã s-a reusit rezolvarea Ordonantei 36”,  a mai precizat sursa citatã.
Autoritãtile române au prezentat mai multe argumente în fata  oficialilor europeni prin care au arãtat de ce este absolut  necesarã mentinerea activitãtii de productie de la minele Lupeni si Lonea din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Minele Lupeni si Lonea  beneficiazã, începând cu anul 2016, de  ajutor de stat pentru închiderea activitãtii de minerit, în conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei Europene (COM) nr. 7719/2016 si Deciziei COM nr. 1001/2018 privind ajutorul de stat pentru închiderea minelor necompetitive din România. COM a autorizat un ajutor de stat pentru acoperirea pierderilor de  productie, pânã la  încetarea activitãtilor celor douã mine de cãrbune, în valoare de 214 milioane lei  (pânã la data de  31 decembrie 2018) si un ajutor de stat  pentru acoperirea  costurilor exceptionale aferente activitãtii de închidere, în valoare de 465 milioane lei (pentru perioada 2016-2024).
Cele douã unitãti miniere ar fi trebuit sã îsi înceteze activitatea. Mina Lupeni trebuia sã îsi înceteze activitatea în octombrie 2018, iar mâna Lonea la data de 31 ianuarie 2018. Procesul de extractie a huilei a continuat si dupã aceste date.
Pentru prelungirea termenului de extractie a cãrbunelui au fost purtate corespondente cu oficialii europeni. Initial, INSEMEX Petrosani a întocmit un studiu ale cãrui concluzii au arãtat necesitatea functionãrii celor douã unitãti miniere. Apoi, europenii au cerut o altã opinie a unei  societãti independente. Astfel, s-a apelat la GIG Polonia, iar  concluziile polonezilor au fost la fel cu cele ale INSEMEX.
“Ca urmare a  solicitãrii adresate Ministerului Energiei de cãtre reprezentantii CEH, a fost initiatã o consultare COM DG Competition cu privire la posibilitatea  prelungirii termenului de extractie a huilei la minele Lonea si Lupeni pânã în  anul 2022, din  considerente legate de siguranta activitãtilor de închidere a exploatãrilor miniere. Astfel, în cursul anului 2018 au fost  semnalate unele conditii geo-tehnice ale zãcãmântului de huilã care impugn suplimentarea  numãrului de constructii de izolare si de închidere a abatajelor, a circuitelor de aeraj aferente precum si alte lucrãri necesare pentru punerea în sigurantã a subteranului si ecologizarea suprafetelor afectate de activitatea minelor aflate în  proces de închidere”, au fost argumentele prezentate de oficialii români.
În vederea evaluãrii acestei situatii COM DG Competition a solicitat evaluarea acestor riscuri de cãtre un consultant  independent. Glowny Instytut Gornictwa (Polonia) si reprezentantii CEH au prezentat COM studiul “Evaluarea riscului de auto-aprindere a  cãrbunelui, variatii ale riscului, determinantii acestora, precum si mãsuri corective  pentru închiderea în sigurantã a minelor de cãrbune Lonea si Lupeni”.
Cosmin BACIU