Trei minori din municipiul Vulcan sunt cercetati de politisti, dupã ce sunt suspecti într-un dosar de furt din locuinte.  În fapt, în data de   1 Noiembrie, Politia Municipiului Vulcan a fost sesizatã cu privire la faptul cã, în noaptea de 31.10/01.11.2019, persoane necunoscute au pãtruns prin efractie (prin fortarea unei  ferestre) în locuinta unui bãrbat din municipiul Vulcan (care nu se afla în momentul respectiv la domiciliu) si au sustras douã televizoare.
“În urma investigatiilor efectuate, politistii au identificat trei minori, din municipiul Vulcan (cu vârste cuprinse între 14 si 17 ani), fatã de care vor efectua cercetãri cu privire la comiterea infractiunii de furt calificat”, declarã Bogdan Nitu, purtãtor de cuvânt al IPJ Hunedoara.  Cei trei vor fi  cercetati în stare de  libertate, în vederea  documentãrii întregii activitãti infractionale.  În acest caz, prejudiciul a fost recuperat.