Minerii de la Paroseni si Uricani, au stat trei zile sub pãmânt cerând protectie socialã. Este o formã de protest la care au recurs ultimii angajati la minele considerate  neviabile, iar liderii de sindicat au trimis o scrisoare deschisã în care au cãutat sã arate cã vor sã fie tratati la fel ca si ceilalti mineri.
Desi o parte dintre   solicitãrile lor au fost rezolvate, minerii au rãmas sub pãmânt si la Paroseni si la Uricani. Sunt oameni care lucrau doar pe un singur schimb si recuperau din subteran piese si subansambluri ce pot fi refolosite. Ei spun cã nu pleacã acasã pânã ce nu au certitudinea cã nu vor rãmâne pe drumuri dupã 31 decembrie, când minele la care ei lucreazã se închid. Sunt 94 de mineri care se aflã în subteran la cele douã exploatãri miniere, Paroseni si Uricani, dintre care 47 nu au mai iesit de 3 zile.
Oamenii spun cã nu vor sã iasã la suprafatã, pânã ce nu vor avea un viitor asigurat. Laszlo Domokos, presedintele sindicatului de la SNIM, spune cã, în urma discutiilor avute în cadrul comisiei de dialog social s-a reusit rezolvarea unei solicitãri a protestatarilor si anume angajarea în cadrul CEH a celor care si-au depus actele pentru transfer. Într-o primã fazã este vorba despre 60 de mineri, care de la 1 noiembrie vor fi angajati la CEH. Însã, marea majoritate a minerilor depinde de acordarea veniturilor de completare la disponibilizare, dupã ce ordonanta care reglementa acest lucru a expirat si pentru ei ar fi nevoie de venituri de completare si recunoasterea vechimii în muncã. „ Fiind o situatie de crizã, politicienii ar trebui sã se implice si sã gãseascã o solutie, dat fiind faptul cã este vorba despre adoptarea unei noi ordonante de urgentã care sã stabileascã mãsurile de protectie socialã pentru oamenii care vor fi disponibilizati. Vorbim despre prelungirea Ordonantei 36 care garanta plãti compensatorii si vechimea în muncã timp de doi ani, pentru cei care sunt disponibilizati. Premierul demis Viorica Dãncilã are pârghiile necesare si îi solicitãm sã intervinã pentru a debloca situatia de crizã din Valea Jiului”, a spus Laszlo Domokos, lider al minerilor de la Societatea Nationalã de Închideri de Mine din Valea Jiului.
Prefectul judetului Hunedoara Fabius Kiszely s-a deplasat în Valea Jiului în intentia de a debloca situatia, dar minerii au decis sã nu renunte la protest.
Mai mult, miercuri dimineatã, ortacii au remis  presei o scrisoare deschisã în care au cerut sã fie tratati ca si ceilalti mineri. „Tratati-ne ca si cum am fi egali cu ceilalti români de pretutindeni! Tratati-ne ca si cum am fi o singurã culoare! Tratati-ne fãrã discriminare!”, spun liderii minerilor.
În aceastã situatie, la minele pe închidere sunt 280 de oameni si ei cer sã primeascã garantii cã, dacã se transferã la minele din CEH le este mai bine, dar si cã Ordonanta 36 va fi prelungitã, lucru ce nu poate fi garantat deocamdatã, din cauzã cu nu existã un Guvern care sã îsi poatã asuma acest lucru. „S-a decis preluarea a 60 de angajati la CEH, de la SNIMV. Din cauzã cã nu se pot promova acte normative cu caracter de lege, respectiv o Ordonantã de Urgentã, datã fiind situatia politicã, este greu sã vorbim despre prelungirea ordonantei ce vizeazã veniturile de completare. Aceasta va face obiectul unui dialog pe care îl vom avea sindicatele, administratia si ministerul de resort. Din punct de vedere moral, este corect ca si acest val de disponibilizãri de la SNIMVJ sã beneficieze de aceleasi conditii ca si cei de dinaintea lor, iar noi am vorbit acum si cu domnul secretar de stat Doru Visan si am primit asigurãri cã documentele sunt în pregãtire si vor fi puse la dispozitia viitoarei conduceri a ministerului”, a spus prefectul judetului Hunedoara Fabius Kiszely.
Mai mult,prefectul judetului spune cã a transmis Primului Ministru si ministerelor de resort o informare cu situatia din Valea Jiului si doleantele minerilor, iar, mai departe, cei de la Bucuresti trebuie sã gãseascã solutiile pentru rezolvarea crizei din Valea Jiului.
Un miner, dintre cei aproape 100 care sunt blocati în minele Paroseni si Uricani, a avut nevoie marti de îngrijiri medicale. Salvarea a ajuns la mina Paroseni si echipajul i-a acordat primul ajutor. Restul ortacilor au rãmas sub pãmânt si în cursul zilei de miercuri.
Diana Mitrache