Inspectori ITM din 10 judete vorbesc de riscuri chimice, la Petrosani

Inspectori generali de stat din cadrul Inspectiei Muncii si nu mai putin de 10 reprezentanti ai Inspectoratelor Teritoriale de Muncã din România vin, joi, dimineatã, la Petrosani.
Universitatea de aici este gazda unui simpozion ce reuneste acesti specialisti, iar alãturi le vor fi si cercetãtorii de la  INSEMEX Petrosani.
„Temele abordate pornesc de la riscurile chimice, care sunt tema campaniei agentiei europene. În cicluri de doi ani, agentia, cu  sediul al Bilbao, lanseazã teme care sunt specifice Sãptãmânii Europene, care, în aceastã perioadã, este organizatã în toate tãrile din Europa. Si se  dezbate teme legate de agentii chimici periculosi, evaluarea, prevenirea riscurilor chimice, în principiu”, spune Roland Moraru, Prorector cercetare stiintificã si relatii  internationale.
De altfel, acest eveniment are loc, asa cum spun profesorii de la Petrosani, în mai multe zone ale Europei, chiar, iar la Petrosani este centrul zonal pentru inspectoratele din 10 judete.
„Universitatea din Petrosani va gãzdui un eveniment organizat sub egida Agentiei Europene de Securitate si Sãnãtate în Muncã de la Bilbao.Este un simpozion tehnico-stiintific, care se organizeazã de cãtre Inspectia Muncii, prin ITM-uri, iar Universitatea din Petrosani este partener privilegiat”, a mai adãugat prorectorul Moraru.
Evenimentul este cu atât mai important cu cât acum se împlineste un sfert de veac de când inspectorii de muncã alocã spatii ample cercetãrii pe diverse teme de interes general.
„Este un eveniment jubiliar, 25 de ani de existentã a Agentiei Europene de Securitate si Sãnãtate în  Muncã si, de aceea are o importantã cu atât mai mare pentru practicienii din domeniu. Alãturi de inspectorii de muncã din cele 10 judete vor fi prezenti si reprezentanti ai diverselor companii prestatoare de servicii, care îsi desfãsoarã activitatea în Hunedoara si nu numai”, a conchis Roland,  Moraru, Prorector cercetare stiintificã si relatii internationale.
Cu acest prilej va fi disponibil si un volum ce cuprinde teme de cercetare legate de agentii chimici periculosi, legate de cultura de securitate, de diverse tipuri de sisteme de management ale riscurilor si, în general, cuprinde lucrãri ale inspectorilor de muncã, elaborate în parteneriat cu diverse firme de profil, tocmai pentru a fi exemple de bunã practicã.
Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.