Anul acesta autoritãtile locale din municipiul Lupeni le-au pregãtit persoanelor vârstnice, cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor Vârstnice, un adevãrat regal muzical sustinut de doi îndrãgiti cântãreti de muzicã usoarã, Ducu Bertzi si Oana Sârbu.
Sute de doamne si domni au rãspuns  invitatiei primarului Lucian Resmeritã si a membrilor Consiliului local, iar pret de circa douã ore au ascultat  muzicã bunã si s-au bucurat laolaltã. Iar interesul manifestat pentru cei doi artisti a fãcut ca organizatorii sã mai programeze un spectacol, asa încât toti cei care au dorit sã îi vadã si sã îi asculte pe Oana Sârbu  si Ducu Bertzi au putut-o face. Cântecele celor doi le-au mers la suflet vârstnicilor, care, la rândul lor, i-au aplaudat îndelung pe artisti. “Personal, am pe de o parte sentimentul datoriei împlinite, pentru cã am reusit si anul acesta sã-i onorãm asa cum se cuvine pe concetãtenii nostri în fata cãrora avem datoria de onoare de a-i respecta si pretui nu doar pentru cã sunt pãrintii si bunicii nostri, ci si pentru cã, în bunã parte, evolutia comunitãtii  noastre, dezvoltarea municipiului Lupeni este rod al muncii lor. Iar încrederea de care ne bucurãm noi, cei din administratia localã, din partea dânsilor, este onorantã si ne bucurãm cã avem sansa de a învãta din experienta dumnealor si de a face ceea ce trebuie pentru ca, la Lupeni, sã facem si administratie, sã ne ocupãm si de problemele sociale, dar sã ne si bucurãm de astfel de momente de sãrbãtoare. Le multumesc seniorilor din comunitatea Lupeni, le doresc sãnãtate,  fericire si viatã  îndelungatã. La multi  ani!”, a declarat, în  concluzie la acest frumos eveniment, primarul Lucian Resmeritã.
Cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor Vârstnice, la Lupeni, administratia localã a premiat si cuplurile care, în acest an, au împlinit 50 de ani de cãsnicie, oferindu-le diplome si premii, dar si o cupã cu sampanie.