Covorasele îmbibate cu substante dezinfectante ar putea sã mai fie vizibile în zona Vãii Jiului, maxim încã douã sãptãmâni.  Sunt date furnizate de prefectul judetului Hunedoara, Fabius Kiszely, care a precizat cã focarul din Valea Jiului a fost stins deja.
„Suntem la 30 de zile de la confirmarea focarului de pestã la Vulcan. Dupã încã 15 zile, putem declara focarul închis. Mãsurile pe care le-am luat s-au dovedit a fi viabile, din moment ce virusul nu s-a rãspândit si nu au mai fost alte cazuri. Dupã 15 zile vom declara focarul închis”, a spus Fabius Kiszely, prefectul judetului Hunedoara. În perioada  urmãtoare, porcii  vor fi supravegheati, iar vânãtorii din fondurile din zonã sunt în alertã. Sezonul rece, însã, spun specialistii, probabilitatea de extindere a pestei este mai micã.  În plus, si  covorasele de intrarea dinspre Defileul Jiului vor fi  ridicate.
„Nu cred cã îl mai mentine, atâta vreme cât lucrurile par sã se îndrepte spre o directie bunã”, a mai completat prefectul din Hunedoara.  Numãrul cazurilor de pestã porcinã africanã era, la mijlocul lunii septembrie, în judetul Gorj de 24. Virusul a fost depistat pe raza a 14 localitãti, fiind descoperiti nu mai putin de 30 de porci morti, alti 181 fiind ucisi. Pesta porcinã a afectat localitãtile: Cruset, Runcu, Brãnesti, Târgu-Jiu, Ionesti, Turcinesti, Turburea, Bolbosi, Slivilesti, Mãtãsari, Dragotesti si Musetesti.
Diana Mitrache