Societatea de Închideri Miniere din Valea Jiului, (SNIMVJ) – o  structurã economicã diferitã de Complexul Energetic Hunedoara (CEH), urmeazã sã-si înceteze activitatea de subteran la  31 decembrie 2019.
Acest lucru creeazã probleme de viitor  imediat pentru cei 370 de angajati. 50 dintre acestia au conditii de pensionare, dar nu se stie ce se va întâmpla  cu ceilalti.
O parte dintre cei cca 300 de muncitori au semnat o petitie, cerând ajutor parlamentarilor care au cabinete deschise în Valea Jiului.
Analizând situatia semnalatã, ca senator de Hunedoara, am  constatat cã Ordonanta 36 si-a încetat efectele la începutul anului 2019, prin urmare sunt sistate beneficiile de protectie socialã (doi ani venituri de completare, bani de disponibilizare si vechime în muncã  pentru aceastã perioadã). Astfel, aduc în atentia guvernului o problemã concretã, de o deosebitã importantã pentru o categorie de români, asa cum sunt multe asemenea, care treneazã într-o coadã de asteptare fãrã finalitate deoarece politicienii  puterii sunt implicati mai degrabã în lupte interne si în trocuri pentru a rãmâne la putere, decât în actul de guvernare.
Pe aceastã cale, atrag atentia guvernului Dãncilã cã trebuie sã decidã urgent asupra viitorului celor 300 de mineri din Valea Jiului, printr-un act normativ care sã poatã produce efecte pãnã în decembrie 2019. Petentii invocã Protocolul din 2012, prin care, într-o situatie similarã, Ministerul Energiei a permis transferal angajatilor SNIMVJ care nu îndeplineau conditii de pensionare la Complexul Energetic Hunedoara, mãsurã care ar putea veni si în întâmpinarea nevoilor CEH care acuzã lipsa de muncitori în subteran. Minerii cer locuri de muncã, nu cer pomanã! Dacã la rectificarea bugetarã din noiembrie, Ministerul Finantelor nu va bugeta sumele necesare pentru rezolvarea problemei, cca 300 de angajati ai SNIMVJ rãmân fãrã venituri.
De asemenea, având în vedere cã politica pesedistã în fieful lor din Valea Jiului, desi a proclamat mereu strategii sforãitoare, a cuprins doar cârpeli electorale conjuncturale, petentii îsi manifestã îngrijorarea în legãturã cu durata pentru care s-a prelungit functionarea minelor Lupeni si Lonea. Cât vor mai functiona ele? Nu cumva doar pãnã când vor trece alegerile, iar, mai apoi, oamenii vor da iar „din colt în colt” nestiind ce se va  întâmpla cu ei ?
Valea Jiului ar putea fi o Vale a Bucuriei, dar a devenit Valea Plângerii, prin zeci de ani de politicã dominatã de PSD, sub diversele lui forme. Pesedistii ar trebui, totusi, sã se gândeascã cã niste firimituri aruncate în campaniile electorale, pentru voturi, nu asigurã dezvoltare localã si trai bun pentru oameni, si ar trebui sã le fie rusine de starea  economicã jalnicã în care a ajuns unul dintre fiefurile lor. La fel ca în judetul Teleorman si ca în mai toate locurile unde administreazã din tarã, PSD genereazã sãrãcie si exod.
Eleonora-Carmen Hãrãu, senator PNL