Laborator de 10.000 de euro, la Universitatea din Petrosani

Universitatea din Petrosani începe noul an cu dotãri de ultimã orã, iar unul dintre laboratoarele acestei scoli este total informatizat si dotat, asa încât studentii si doctoranzii sã poatã lucra la cele mai înalte standarde în domeniu.
Totul a fost posibil gratie unei donatii ce vine de la o firmã de prestigiu din România, tocmai pentru cã acolo lucreazã fosti  studenti de la Petrosani, iar în intentia lor este sã aducã alti absolventi de aici.
„Este o oportunitate de a ne apropia de tehnologii mai avansate un pic. Noi avem proiecte si în domeniul de automotive, aeronauticã, programare de nivel pentru diverse proiecte gen masini care sã se conducã singure, ceea ce acum se  mediatizeazã mult, avioane noi, cu diverse tehnologii noi. Am zis cã este o oportunitate foarte bunã sã ajutãm. Avem si colegi din Petrosani, care au plecat de aici si am zis cã meritã sã dãm ceva înapoi”, a spus Zoltan Reti, reprezentantul firmei Ausy în România, prezent la inaugurarea laboratorului din Universitatea de la Petrosani.
Reprezentantii firmei spun cã au si programe pentru absolventi, pe care cautã sã îi integreze în muncã, dar chiar si studentii sunt asteptati pentru diverse proiecte.
„Este un prim pas din eforturile pe care le facem ca, împreunã cu companiile mari la care noi trimitem studentii în practicã, sã reusim sã implementãm lucrãri de laborator, proiecte de an, care sã le foloseascã studentilor în activitatea viitoare ca specialisti. Este o primã etapã a unei asemenea colaborãri, care ne doteazã cu un astfel de laborator.  Noi vedem cam ceea ce vor partenerii  economici si îi pregãtim deja pe studenti din timp, pentru ceea ce cautã firmele, asa încât sã depãseascã etapa de pregãtire, ce este normalã la absolventii nostri, în aceste firme”, a precizat si prof univ. dr ing habil Sorin Radu, Rector al Universitãtii din Petrosani.  Firma Ausy a adus 20 de  laptopuri performante si totul sub forma unei donatii ce poate fi evaluatã cu usurintã, potrivit celor de la Universitatea din Petrosani, la aproximativ 10.000 de euro.
Diana Mitrache

Un comentariu la „Laborator de 10.000 de euro, la Universitatea din Petrosani

  • 31 octombrie 2019 la 18:19
    Permalink

    degeaba ca nu are cine sa le foloseasca si mai grav, cine sa predea cursuri de actualitate

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.