Inaugurãm grãdinite noi. Mai sunt copii?

Aproape în fiecare oras al Vãii Jiului, primarii vorbesc despre constructia, ori chiar inaugurarea unor  grãdinite noi. Si asta, în conditiile în care scade simtitor numãrul  copiilor ce ajung sã urmeze si cursurile.
Una dintre cele mai noi grãdinite este cea din Lonea, unde inaugurarea s-a fãcut în prima zi de scoalã a acestui an scolar. Sunt trei clase aici, pline cu copii, iar, spre surprinderea tuturor erau si mai multi care ar fi venit, dacã exista si program prelungit.
„Este o grãdinitã nouã, frumoasã,  atractivã si, tocmai din acest motiv, sunt mai multi copii decât ne-am fi asteptat. Ne-ati prins într-o perioadã în care ei se mai si îmbolnãvesc, cã asa e la început de an, dar, sã stiti cã aceastã grãdinitã îi atrage pe toti. Recunoastem, însã, cã este în continuã scãdere populatia scolarã, de la an la an, iar noi vedem asta la recensãmânt”, a spus Gratiela Mosnic, educatoare la cea mai nouã grãdinitã inauguratã în Valea  Jiului. Sunt mai putini, natalitatea este scãzutã, însã, anul acesta, la grãdinitã, parcã au venit mai multi copii ca în anii anteriori.

„Am un efectiv de 28 de copii. Sunt copii aici cam 80, la trei grupe si anul viitor vom face si o grupã pentru program prelungit. Sperãm sã fie mai multi, iar acum sunt mai multi ca anul trecut. În plus, avem cerinte pentru a-i primi la program prelungit, pentru cã vreo 8 copii ne-au plecat la altã grãdinitã unde este acest program”, a adãugat si Gratiela Mosnic, educatoarea de la grupa mare.
Grãdinite se construiesc si la Aninoasa, ori la Petrosani, una gata  construitã asteaptã sã fie datã în folosintã, în timp ce la Lupeni sunt alte planuri pentru constructia de noi grãdinite si chiar crese. Primarul din Petrila, însã, ne explicã exact cum stau lucrurile aici. „Eu zic cã sunt copii, asa cum ati si vãzut. Si la anul vin si mai multi, pentru cã am fost întrebat cã sunt interesati de programul prelungit si eu zic cã, la cererea lor, se va face si acest program, pentru cã spatiu si conditii avem”, a spus  Vasilicã Jurca, primarul orasului Petrila. Aceastã grãdinitã a costat 2,8 milioane de lei si a fost construitã de la zero. Suma de 2,1 milioane de lei a fost  alocatã de la Guvernul României, prin  programul PNDL, iar 700 de mii de lei este contributia localã.
Diana Mitrache

Un comentariu la „Inaugurãm grãdinite noi. Mai sunt copii?

  • 19 septembrie 2019 la 07:04
    Permalink

    aduceti din india s-au bangladesh ,urmati exemplul institutului ca sa nu dati personal afara

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.