Campionatul National Outdoor a adunat, la finele acestei sãptãmâni, la Aninoasa, în Valea Jiului, sportivi din toate categoriile, la întrecerea de tir cu arcul. Sunt tineri si mai putini tineri, militari rãniti în teatrele de rãzboi din Irak si Afganistan, paralimpici, pe care i-am gãsit în scaune cu rotile si sportivi de top.
Toti luptã pentru acelasi titlu, pentru cã, asa cum spun organizatorii, aici nu conteazã cine esti, ci cât de bun esti.
„Este finala Campionatului National de seniori si juniori, cea mai importantã competitie nationalã a anului. Din tarã, sunt cam 110 sportivi”, mi-a explicat Viorel Hãbian, organizatorul competitiei. Cei care se pregãteau joi dimineatã, încã de la prima orã sunt sportivii paralimpici si o parte dintre cei ce au luptat în teatrele de operatiuni si despre care arcasii au doar cuvinte de laudã.
„Apreciez enorm de mult ce au fãcut si ce fac acum si se vede cã sunt militari, pentru cã si în tir cu arcul muncesc foarte mult, respectã acest sport si am toatã aprecierea pentru ei”, a mai spus Viorel Hãbian.
Printre ei, la prima orã, se antrena si colonelul Augustin Pegulescu, un nume pe care toti militarii din teatrele de rãzboi îl recunosc. A luptat în Irak, Afganistan si, pentru cã a rãmas fãrã un picior, în urma unui atentat uluitor, ne spune acum cum i s-a schimbat viata, sau, mai bine zis, cum nu i s-a schimbat prea mult. Asta, pentru cã debordeazã de un optimism molipsitor.
„Masina în care eram a cãlcat un dispozitiv exploziv improvizat si s-a întâmplat inevitabilul. N-am renuntat la nicio idee. Dacã renunti la vise, e gravã situatia”, mi-a spus, imediat ce am intrat în vorbã cu el, Col. Augustin Pegulescu, sportiv Invictus, legitimat la CSA Steaua Bucuresti
Cu o staturã impunãtoare, colonelul trãgea, sãgeatã dupã sãgeatã, cu precizia unui sportiv de top, iar la antrenamente se distingeau doar prin faptul cã acesti sportivi se ajutã de diverse dispozitive pentru a se deplasa. Fie cã sunt cãrucioare cu rotile, fie altceva, însã, sportul îi uneste si diferentele nici nu mai sunt vizibile.
„Fiecare are trãirile lui. Pentru mine a fost o chestie de bun augur ideea pe care initiatorul proiectului, printul Harry al Marii Britanii, a avut-o. E o idee deosebitã si te face sã simti cã trãiesti, la un momentdat. Eu mi-am pierdut piciorul stâng, am stat 300 de zile în spital si… sunt aici”, a conchis colonelul Pegulescu.
În competitie sunt si sportivi paralimpici si niciunul nu ia în calcul faptul cã ar avea mai putine sanse de la înãltimea cãruciorului cu rotile. „Suntem persoane cu dizabilitãti, care facem sport, la un anumit nivel, pe care l-am atins, cu antrenamente. Am intrat astfel în echipa nationalã paralimpicã de tir cu arcul si facem tir cu arcul de 5, chiar 6 ani, la modul intensiv. Sunt 3, 4 antrenamente pe sãptãmânã, douã, trei ore pentru fiecare antrenament. Campionatul se desfãsoarã în sistem open, adicã nu existã o categorie pentru persoane cu dizabilitãti, ne luptãm pe acelasi tablou, cu persoane valide”, mi-a explicat Bogdan Raicu, sportiv paralimpic.
Si, pentru cã tot sunt si sportivi de top, aici am gãsit-o si pe Beatrice Miklos, una dintre arcasii de care am tot auzit, pentru cã a dus numele României în cele mai importante competitii din lume.
„E o etapã foarte importantã pentru noi. Este Campionatul National si, chiar dacã nu e categoria mea de vârstã, particip si sper sã iau titlul de campioanã. Am reprezentat tara, am luat locul 33 la Jocurile Europene, apoi am fost la Cupa Europeanã la Bucuresti si abia ne-am întors de la Campionatul Mondial, unde, împreunã cu colegul meu Marius, am luat locul IX, la echipa mixtã”, a spus Beatrice Miklos.
Nume importante ale tirului cu arcul sunt, la finele acestei sãptãmâni, la Aninoasa. Cu totii se antrenau joi, dimineatã, iar fiecare, indiferent de categoria din care face parte, sperã la cel mai înalt titlu.
Diana Mitrache
