Angajatii Complexului Energetic Hunedoara, cel putin o parte dintre ei, care au fost în  concedii de boalã, cu exceptia celor ce sunt internati din diverse motive, au primit avansurile cu întârziere.
Vineri era ziua de platã, însã, potrivit celor din cadrul colosului industrial care gestioneazã activitatea minelor viabile, banii vor intra în conturile angajatilor abia marti. Totul se întâmplã mai ales din cauza  problemelor financiare cu care se confruntã acum Complexul Energetic Hunedoara. „Sãptãmâna trecutã au fost discutii între administratie si sindicate, pentru ca plata avansurilor pentru o parte dintre cei cu concedii medicale, sã fie întârziate. Discutiile au plecat si de la faptul cã erau probleme cu banii, însã, într-adevãr, sunt o parte dintre  persoanele ce au fost în concediu medical, în situatia în care nu si-au primit avansurile. Din discutiile cu directorul general (n.r. Samuel Dioane), avansul va intra marti, 3 septembrie”, a spus Darius Cîmpean, presedintele Sindicatului Muntele, din cadrul CEH. Perioada de varã este cea în care, la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara sunt cei mai multi oameni în concedii medicale. E perioada de fân, ori unii poate se folosesc de acest tertip pentru a-si prelungi concediile de odihnã.
Cu toate astea  sindicatele, care recunosc aceastã  practicã, au cerut ca amânarea plãtilor sã fie fãcutã legal.
„Noi am fãcut o hârtie în care am cerut sã fie acoperitã de legalitate aceastã decizie, însã, ni s-a rãspuns cã existã acum o situatie în care nivelul foilor de boalã, acum, este unul destul de  ridicat”, a mai adãugat Darius Cîmpean, presedintele Sindicatului Muntele.  Complexul Energetic Hunedoara se confruntã cu probleme financiare si, pentru cã banii nu au ajuns, primii vizati au fost cei care au stat acasã.
Diana Mitrache