Am o tarã, ca o floare! Capitolul 3 / Ochiul – boului (ochiul “magic” – televiziunea)

În anii post-revolutionari, si mai ales în ultimul timp, televiziunea (mai exact spus “televiziunile”, pentru cã s-au înmultit ca ciupercile dupã ploaie), tinde tot mai mult sã-l îndobitoceascã pe telespectator cu programele pe care le emite prin eter.

Asta, pentru cã fiecare post are câte un sponsor interesat în a-si sustine “punctele de vedere”, pãpusarul având muppetii lui. Adicã niste omuleti plãtiti special sã-i cânte în strunã. Aici este vorba despre TV-urile nationale si realizatorii lor de emisiuni (nicidecum de cãtre cei locali) care o tine, fiecare, pe a lui. Adicã te uiti pe TV x si stii cã dã în presedinte, te uiti pe TV y si stii cã-l cotonogeste pe al doilea om în stat, samd, etc. În plus, unii nãpârstoci (în traducere “copii mici” sau “degetare fãrã fund”, adicã un lucru inutil) mai “trag” si câte o “revistã a presei” în care îi faulteazã pe colegii lor. Asta, în conditiile în care ei scriu câte un material din an în paste, si ãla, pe comandã. Bineînteles, fãrã nicio “aluzie” localã. În fapt, ochiul – boului (o plantã decorativã anualã din familia compozitelor, cu frunze alterne si cu

florile de diferite culori, în capitule mari si globuloase) nu are prea multe lucruri în comun cu acestia, floarea fiind una nobilã si mutã…

Butonând zilnic pe la televizor, vesnic dai de aceleasi si aceleasi figuri si fãpturi, care se dau în stambã crezându-se „cei mai cei” dintre „cei mai cei”. Fie cã este vorba despre politicã, sport, economie, agriculturã sau cine mai stie ce domeniu, invitatii sunt mereu aceiasi. În rândul acestora se înscrie si un deputat auto-transformat într-un fel de purtãtor de cuvânt al unei etnii din care sustine sus si tare cã face parte. Din vesnica lui calitate de invitat pe la toate posturile omul a scãpat si o perlã spunând cã „Îmi vine sã vomit când vãd cine vine si ce se discutã pe la TV”. Maestre (omul este si cantautor) la toti ne cade greu si ne vine sã expectorãm si sã

vomitãm când vedem cine apare si ce turuieste pe calea undelor. De fapt, nu greu ci, foarte greu, pentru cã sloganul celebru în anul 1990 „Cu televizorul ati mintit poporul” s-a transformat între timp în „Cu televizorul îndobitociti poporul”.

De dimineata si pânã noaptea târziu, invitatii de profesie dezbat, bãtând apa în piuã, toate subiectele la modã, adicã noutãtile de ultima orã. Bla-bla-bla încolo, bla-bla-bla încoace, gura nu le mai tace si asta în conditiile în care nu prea au nimic de spus sau de transmis. Deja, telespectatorul s-a obisnuit pe ce canal este înjurat sau lãudat presedintele,

premierul, ministrul sau cine mai stie care primar. Asta, la politicã. Apropo: tot la capitolul politicã este demn de semnalat si faptul cã una dintre televiziuni – în fapt o “Oglindã”, dupã ce s-a transformat în partid, a început sã-i racoleze pe “fugitivii” din alte formatiuni politice desi sustine, si acum, cã doreste sã punã punct traseismului politic. În plus, a mai participat si la privatizarea unei întreprinderi de calibru, actiune încheiatã pe ritmuri de manele. Deh, trãim în România…

Pentru cã politica este si ea tot un sport, în care functioneazã si nu prea regulile de fair-play, televiziunile de sport gãzduiesc si invitã mereu si mereu aceleasi triste

figuri. Dintre toti invitatii pereni, cel mai des apare un europarlamentar de prin Pipera, un pic cam anagramat, dar care poate fi vãzut si auzit, în cadrul aceluiasi buletin de stiri, de vreo 10 ori. Fie cã este vorba despre sport, cresterea animalelor, agriculturã, momente festive, probleme europene sau modã, omul îsi dã cu pãrerea în dreapta si-n stânga. Cã dã cu bâta în baltã, asta este însã, o cu totul altã problemã. Acum, însã, omul a mutat scandalul si în PNL dupã ce s-a transferat si va candida, în decembrie, pentru un nou “club”.

Rubricile de monden îsi au si ele invitatii lor permanenti.

Cum face un ou câte o Ioana, Liana-iguana, Adelina, Moculeasca, Super creatorul de chiloti cu cristale Swarovski sau vreo douã – trei „vedete” nãscute prin Petrosani, acestia, hip-hop cã apar la TV.

În schimb, un elev care a câstigat o medalie de aur pe la o olimpiadã internationalã, un sportiv din alt domeniu decât fotbalul, un inventator, un artist plastic sau un scriitor, acestia nu prezintã niciun interes, asa cã nu sunt deloc mediatizati. Astfel, încet-încet, în urmã cu câtiva ani si repejor-repejor în ultimul timp, subcultura si îngãlatii au ajuns sã stãpâneascã eterul românesc dar si presa scrisã, cuceritã de asa zisele tabloide si substirile lor. Apropo: dupã aproape 23 de ani, altcineva decât Nicolae Ceausescu, a reusit sã umple, la capacitate maximã, fosta arenã nationalã ce purta pe atunci denumirea de  “23 August”. Ponta si cu Crin sunt cei care au fãcut un stadion plin. Deci, încã se mai poate, iar evenimentul a fost mediatizat “tevelionistic” la maximum.

Mircea Nistor

2 thoughts on “Am o tarã, ca o floare! Capitolul 3 / Ochiul – boului (ochiul “magic” – televiziunea)

  • 22 octombrie 2012 at 06:28
    Permalink

    Asa este,si ma sunt si publicatile online,mai ales cele locale care prin tot felul de pseudojurnalisti ne trimit spre zari senine.

    Reply
  • 23 octombrie 2012 at 00:38
    Permalink

    se inlocuiesc valorile cu anti-valori, deci se prostesc oamenii, deci pot fi manipulati usor.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *