Fostii sei ai Minei Petrila, judecati pentru tragedia din 15 noiembrie 2008, dau din nou ochii cu magistratii de la Tribunalul Gorj, unde vineri este programat un nou termen de judecatã.

Instanta le-a respins cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmãrii penale, solicitare formulatã de apãrãtorii inculpatilor, iar procesul continuã la Tribunalul Gorj, unde dosarul a ajuns dupã casarea primei sentinte. Nici cererea de recuzare a instantei formulatã de avocatul lui Gheorghe Rosu si Dan Stefan Ungur nu a fost aprobatã, instanta stabilind cã aceasta este neîntemeiatã.

Dosarul privind accidentul colectiv de muncã de la Mina Petrila, se aflã în faza de rejudecare. În luna mai a acestui an, magistratii de la Curtea de Apel Craiova, instantã care a judecat recursurile declarate atât de inculpati, cât si de victime sau rudele acestora, a decis casarea sentintei pronuntate de Judecãtoria Târgu Jiu si mentinutã de Tribunalul Gorj si a decis sã trimitã cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Gorj.

La instanta de fond, fostul director al EM Petrila, Aurelian Necula, a fost condamnat la sapte ani si sase luni de închisoare, Gheorghe Rosu, fost inginer-sef responsabil cu securitatea si sãnãtatea în muncã, a fost condamnat la sase ani si sase luni de închisoare, iar Dan Ungur, fost sef al sectorului aeraj si sef al statiei de salvare minierã, la sase ani si sase luni de închisoare.

Cei trei au fost învinovãtiti de ucidere din culpã, vãtãmare corporalã din culpã si de infractiuni privind nerespectarea mãsurilor de protectie a muncii în cazul accidentului colectiv de muncã în care si-au pierdut viata 13 mineri si salvatori.

Carmen Cosman