Ziua Minerului, la Petrosani

Ziua minerului va fi sãrbãtoritã la Petrosani de cãtre autoritãtile locale, cele judetene, parlamentari si mineri, ori fosti mineri. Este un prilej de a participa la o ceremonie, cu fanfara ce va intona Imnul Minerilor si cu alocutiuni ce au loc la Petrosani în parcul central.
„De Ziua Minerului, în Parcul Carol Schreter, de la ora 9,00, vom avea ceremonia de depunere de coroane la statuia minerului, aceasta fiind o activitate ce va dura aproximativ o orã. Am invitat pe toatã lumea, de la parlamentari, la prefect, presedintele Consiliului Judetean, autoritãtile locale si pe toti cei care sunt pe raza municipiului Petrosani, iar noi sperãm sã si participe la acest eveniment”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
Statuia minerului de aici a devenit simbolul Petrosaniului si aici au loc, an de an, ceremoniile dedicate minerilor, atât celor care au lucrat si acum sunt pensionari, cât si celor care au pierit în urma exploziilor ce au curmat zeci de vieti de-a lungul istoriei.
Municipiul Petrosani avea douã unitãti miniere, însã, Mina Dâlja a fost una dintre primele închise în Valea jiului, iar acum, în afara sediului Complexului energetic Hunedoara, doar mina Livezeni este cea care mai tine lampa mineritului aprinsã,

Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.