Alergare la Baru cu San Montan

Mai multi pasionati de alergarea în aer liber, dar si atleti de renume vin sâmbãtã la Baru Mare, lângã Petrosani, la o competitie de alergare, ori duatlon, pe diverse nivele.
Sunt asteptati împãtimiti ai acestui sport, dar si oameni simpli, iar organizatorii îi asteaptã cu premii si multe surprize. „Sâmbãtã, în 13 iulie, începând cu ora 10.00, îi asteptãm pe toti cei care sunt dornici de miscare, la o cursã de 23 de km, semimaraton, o cursã cu o diferentã de nivel de 1.000 m, o cursã de cross, pentru cei care vor alerga doar 7 km, în jurul comunei Baru, una pentru copii si un  duatlon, pentru sportivii mai complecsi, care si aleargã si se dau si cu bicicleta”, spune Erika Santa, organizatoarea evenimentului, alãturi de echipa San Montan.
Semimaratonul va avea loc pe traseul Muncel – Bãrisor, iar toti cei care participã vor fi premiati. Restul competitiilor sunt pe trasee mai mici.  „Avem premii deosebite, ca în fiecare an. Primãria si Consiliul Local Baru ne-au alocat bani si avem parteneri care ne sustin, la fel si sponsorii si vom astepta pe toatã lumea la miscare, voie bunã,  program artistic si vreme bunã”, a mai spus Erika.  Organizatorii preconizeazã cã la start se vor alinia aproximativ 200 de adulti, pasionati de alergarea montanã, iar lor li se vor alãtura în jur de 50 de copii.
Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.