Ordonanta de Urgentã privind darea în platã a activelor din energie, aprobatã de Guvern, face parte  dintr-un plan pe care autoritãtile de la Bucuresti îl discutã cu Comisia Europeanã în ceea ce priveste restructurarea Complexului Energetic Hunedoara (CEH).
Proiectul implicã închiderea minelor de huilã si salvarea  termocentralelor Paroseni si Mintia. „Asteptam de mult aceastã ordonantã pentru darea în platã a activelor din energie. Este parte a planului pe care îl discutãm cu Comisia Europeanã pentru restructurarea CEH, companie care a primit un ajutor de salvare acum câtiva ani si acum are datorii foarte mari pe care nu le poate plãti si o sã treacã printr-o procedurã prin care douã grupuri energetice vor fi scoase în afarã si vor deveni noi companii, iar minele vor intra într-un  proces de închidere controlatã”, a declarat presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu.
Minele din Valea Jiului ar urma sã fie închise etapizat. ”Cele douã grupuri energetice care vor continua sã functioneze sunt cel de la Paroseni si unul de la Mintia, care vor primi si subventii prin viitoarea schemã privind piata de capacitate, întrucât vor furniza servicii pentru echilibrarea sistemului”, a explicat seful Consiliului Concurentei.
Maximilian Gânju