Noi profile în plan la Universitatea din Petrosani

Doctoranzii de la  Petrosani s-au implicat mult în cercetare, iar unii chiar au brevete de inventie. Mecanismele create de ei îmbinã acum evolutia stiintei cu aplicabilitatea practicã, iar asta ar putea aduce, pe viitor, specializãri noi, mult cerute pe piata universitãtilor din România si nu numai.
Profile precum ingineria medicalã, care îmbinã acum cercetarea în  domeniul ingineriei  electrice, mecanice si  medicina, sunt relativ noi, iar cei de la Petrosani se gândesc sã ia în calcul si acest aspect.
„Ne bucurãm sã avem câteva generatii recente de doctoranzi foarte buni, cu care ne mândrim si care merg cu inventii în diverse domenii. De la ingineria minierã, unde noi avem traditie, pânã la industria medialã, cu aplicatii. Poate ar fi bine sã ne gândim, pe viitor, dacã avem conditii, sã dezvoltãm la universitatea noastrã chiar Ingineria Medicalã, ca specializare nouã, care se cautã si care este extraordinar de importantã, în aceastã etapã în care tehnologia de vârf ajutã enorm medicina ”, a precizat prof univ dr habil Sorin Radu, rectorul Universitãtii din Petrosani.  Doctoranzii de la Petrosani au brevetat un prototip de mânã actionatã doar de intentia de miscare si au luat pentru  acest studiu medalia de aur. Este unul dintre prototipurile ce ar putea fi fabricat în lume, pentru a-i sprijini pe cei cu probleme locomotorii. Vorbim despre studentii doctoranzi la Universitatea din Petrosani, care, dupã 4 ani de muncã se pot gândi cã au ajuns la una dintre cele mai mari performante în domeniul bioingineriei. Dar ei nu sunt singurii care fac cercetare.
„Cãutãm sã atragem studentii si în activitatea de cercetare. Încã din anii de studiu II, IIII, IV, de licentã, iar apoi la masterat si doctorat. Acestia participã la simpozioanele din fiecare an, în tarã: Oradea, Ploiesti, Sibiu, Galati, IaSi. Aceasta le dezvoltã creativitatea si, pe mãsurã ce acumuleazã cunostinte teoretice si aplicative, îsi dezvoltã gândirea creativã si avem doctoranzi care deja au propuneri de inventii si chiar inventii”, mai spune Rectorul Universitãtii.
O altã medalie de aur a venit pentru o inventie care poate sã fie aplicatã pe viitor, tot pentru cei ce îsi pierd în timp capacitãtile de miscare a membrelor, în urma unor accidente, cum sunt cele de masinã . Un alt proiect denumit „Sistem de stocare si transmisie a memoriei musculare”, a luat argint, iar bronzul a ajuns la cei care au gândit un autoturism smart electric, ce recupereazã o parte din energia electricã consumatã. Tot bronz a luat si inventia care a descoperit o tehnologie de detectare a privirii, pentru marcarea si colectarea unor elemente. Toate vor duce pe viitor la dezvoltarea si inovarea inclusiv  în domeniul  profilelor ce vor putea fi studiate la licentã, la aceastã scoalã.
Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.