Zeci de oameni s-au oprit vineri seara la Petrosani sa aprinda o lumanare. A fost gestul de solidaritate umana, creat din dorinta de a ajuta. Voluntarii de la Caritas Petrosani au montat un cort in zona centrala din localitate, langa Teatrul Dramatic I.D. Sirbu si au impartit lumanari aprinse.

 „E un gest pe care noi il facem al treilea an. Asteptam oamenii dornici sadea o mana de ajutor celor nevoiasi, pentru ca fiecare lumanare cumparata si aprinsa in parc, va ajuta un om sarman”, spun voluntarii. Alaturi de voluntarii care au incercat sa incalzeasca atmosfera, pe un frig patrunzator, au venit si o multime de tineri, dar si preotul Gabriel Parlea. „Am venit alaturi de voluntarii de la Caritas sa rostim impreuna o rugaciune pentru toti cei care s-au gandit azi sa ne fie alaturi”, a spus preotul Gabriel Parlea. „Am cumparat o lumanare si am aprins-o. E un gest minunat pe care il fac tinerii acestia si am inteles ca banii vor merge la familiile nevoiase. E foarte frumos! Cinste lor!”, spune o doamna care a aprins vineri seara o lumanare la Petrosani. Si la fel ca ea, la actiune a participat si primarul Tiberiu Iacob Ridzi, incantat de actiunea ce are loc in mai multe orase din tara.

 

Diana Mitrache