Reprezentantii CJH vin în statiunile de munte

Astãzi, reprezentantii Consiliului Judetean Hunedoara vin în mai multe zone din Valea Jiului, dar vor vizita cu precãdere cele 3 statiuni de munte, unde  sunt în desfãsurare, ori urmeazã sã fie demarate, proiecte finantate de forul judetean.
Potrivit unui comunicat remis presei, presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Bobora, însotit de administratorul public al judetului Costel Avram, directorul tehnic al CJ Hunedoara Carmen Guran si seful Serviciului Investitii Sorin Gãman, ca si primarii din Petrila, Petrosani, Vulcan si Lupeni se întâlnesc pe traseu, în teren. Prima întâlnire are loc dimineatã, la intersectia DN 66 cu DJ 709 H, iar urmãtorul popas va fi fãcut în Statiunea Parâng, acolo unde CJH finanteazã lucrãrile de reabilitare a drumului ce merge spre statiune. Va urma o vizitã în Pasul Vâlcan, acolo unde CJ H finanteazã lucrãrile de introducere a canalizãrii, iar la final, vizita are loc pe santierul din Straja, unde se asfalteazã drumul.
Sunt cele mai importante investitii pe care Consiliul Judetean le finanteazã în zona Vãii Jiului, iar responsabilii vor verifica stadiul la care ele au ajuns.
Diana Mitrache

3 comentarii la „Reprezentantii CJH vin în statiunile de munte

  • 4 iunie 2019 la 19:47
    Permalink

    Sa promis ca anul acesta sa se termine de asfaltat drumul judetean din Parang .

    Răspunde
  • 5 iunie 2019 la 16:44
    Permalink

    Pana sa ajungi in statiunile de munte i ti rupi masina in gropile din Petrila Petrosani Livezeni Vulcan Lupeni Uricani .Sant portiuni de drum national sub orice critica…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Fatal error: Uncaught exception 'wfWAFStorageFileException' with message 'Unable to verify temporary file contents for atomic writing.' in /home/cronicav/public_html/wp/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php:47 Stack trace: #0 /home/cronicav/public_html/wp/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php(650): wfWAFStorageFile::atomicFilePutContents('/home/cronicav/...', '<?php exit('Acc...') #1 [internal function]: wfWAFStorageFile->saveConfig('livewaf') #2 {main} thrown in /home/cronicav/public_html/wp/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php on line 47