PSD considerã cã obiectiile presedintelui Iohannis fatã de ordonanta de urgentã privind alegerea presedintilor de consilii judetene prin vot uninominal, direct au la bazã o abordare populistã, contrarã principiilor democratice.
Practic, ordonanta de urgentã criticatã de presedinte ia puterea de la partide si o redã cetãtenilor. Presedintii de consilii judetene vor fi alesi direct de cãtre cetãteni si nu vor mai fi decisi la masa verde, prin trocul dintre partide, cum se întâmpla pânã acum. Prin urmare, pozitia actualã a presedintelui fatã de aceastã mãsurã intrã în contradictie cu  referendumul recent în care acesta sustinea cã cetãtenii sunt cei care  trebuie sã aibã ultimul cuvânt.
Motivele invocate de presedinte în critica asupra ordonantei sunt la fel de inconsistente si lipsite de fundament. Argumentul cã presedintele de CJ nu ar trebui ales direct, pentru cã nu ar „exista un popor al judetului” este ridicol si sfidãtor la adresa locuitorilor oricãrui judet. Dacã acest argument s-ar aplica în mod similar primarilor, ar însemna cã nici acestia nu trebuie alesi pentru cã nu existã un „popor al localitãtii”, ceea ce este în mod evident absurd.
În ce priveste obiectia cã PSD ar schimba regulile în timpul jocului, subliniem cã, dimpotrivã, aceastã reglementare a fost adoptatã prin procedurã de urgentã tocmai pentru a respecta recomandarea Comisiei de la Venetia ca orice modificare în materia electoralã sã fie fãcutã cu cel putin 12 luni înainte de urmãtoarele alegeri. Astfel, partidele si potentialii candidati vor avea timp suficient  pentru a se pregãti pânã la alegerile locale de anul viitor.
De asemenea, critica lui Iohannis cã presedintele de consiliul judetean nu ar fi mentionat în Constitutie este irelevantã, pentru cã nimic din Legea fundamentalã nu interzice organizarea de alegeri  pentru aceastã pozitie de autoritate în administratia localã. Dimpotrivã, potrivit art. 122. alin. 2 din Constitutie, „Consiliul judetean este ales si functioneazã în conditiile legii”, ceea ce înseamnã cã reglementarea în acest domeniu este lãsatã la aprecierea legiuitorului.  Subliniem totodatã cã aceastã reglementare nu este o initiativã  proprie a PSD, ci o solicitare  exprimatã de 29 de presedinti de consilii judetene de la mai multe  partide politice, inclusiv de la PNL, cum ar fi cei de la Alba, Arad, Brasov, Cãlãrasi, Sibiu si Suceava.
Biroul de presã al Organizatiei Judetene PSD Hunedoara