Noua împãrtire a vacantelor îi nemultumeste pe elevii hunedoreni, care strâng  rândurile pentru  a protesta.  Protestul se anuntã unul la nivelul tuturor scolilor din Hunedoara, ca urmare a faptului cã aici este si zonã de munte, iar vacantele de iarnã aici sunt strict legate de sezonul de schi, unul foarte scurt, de altfel.
„Toti elevii s-au pregãtit sã protesteze împotriva structurii  anului scolar ce a fost propusã petru anul scolar 2019 -2020, care are în vedere scoaterea vacantelor intersemestriale, astfel semestrele fiind foarte disproportionate. Ne afecteazã pentru cã este vacanta de iarnã, când elevii pot avea multe activitãti si oricine îsi doreste o vacantã. Vom organiza proteste la nivel judetean si vom atrage atentia ministerului”, spune Iulian Nicodim, presedintele Consiliului Elevilor din CNI Carmen Sylva.
„Ne vrem vacanta înapoi. Vrem si vacanta intersemestrialã si cea de iarnã si am vrut sã protestãm azi, dar mai bine asteptãm putin sã ne organizãm. Credem cã o sã fim bãgati în seamã. Sperãm cã  se va schimba”, a completat si Bianca Ile, elevã la acelasi liceu.
„Ne dã putin timp de relaxare, imediat dupã primul semestru în care învãtãm mult, pentru cã suntem la un liceu si e  greu. Eu vin dintr-un liceu de informaticã si avem multã materie si spun cã ar fi nevoie de vacantã, pentru ca sã ne relaxãm, sã mergem la rude. Am reusi sã mai învãtãm sau sã ne relaxãm, cum nu o facem în timpul scolii. 14 ore îmi ocupã scoala pe zi.  Va fi luat în seamã protestul  nostru, dacã se va aduna suficientã lume, dar dacã va rãmâne numai liceul nostru, nu. Va trebui sã ne unim, cã doar 5 puradei nu facem nimic”, a conchis si Adrian Pâncã, elev al aceleiasi scoli.
Pe toatã perioada vacantei de iarnã si dupã Revelion pânã la Pasti, în Straja, reprezentantii Asociatiei Cabanierilor au  protestat public, au afisat bannere si au cerut ca vacantele sã nu se modifice. Asta,  pentru cã sezonul de schi este si asa scurt, nu se poate compara cu cel estival, când vacantele sunt lungi, însã, nimeni nu a tinut cont de asta.
Elevii hunedoreni sunt gata sã protesteze, iar data protestului va fi propusã, dupã ce se vor aduna suficiente  adeziuni de la toate scolile. Structura anului scolar 2019 – 2020 suferã modificãri importante. Elevii vor începe cursurile mai devreme, în data de 9 septembrie 2019 si  vor intra în vacanta de varã pe 13 iunie 2020. Mai mult, semestrul I se va încheia în luna decembrie, deci vacanta de iarnã va fi si vacanta intersemestrialã pentru elevi, scopul fiind acela de a fragmenta mai putin semestrele, dupã cum sustin responsabilii din Ministerul Educatiei Nationale, care nu au agreat petitiile de pânã acum.
Diana Mitrache