Cristian Resmeritã: „Tara era cu un pas înainte, dacã ne întelegeam”

Pornind de la cartea presedintelui Iohannis, „Pas cu pas”, Cristian Resmeritã,  senator din Valea Jiului pe listele PSD, spune acum cã toti am avut de pierdut din cauza rãzboaielor purtate între palate. De ce?
Pentru cã nu s-au lãsat orgoliile la o parte si nu s-a lucrat pentru binele tãrii. Este o  concluzie în urma  votului de duminicã, de la un membru marcant al PSD, care, spre deosebire de altii, nu a pierdut acum, dar tot vede greselile.
„Vã dati seama unde am fi fost noi, dacã Guvernul Tudose, Grindeanu sau Dãncilã de acum  s-ar fi înteles cu presedintele Iohannis? Eu cred cã este clar: tara a fãcut pasi înainte în ultimii doi ani, fãrã niciun fel de discutie. E vizibil,  indiferent din ce partid faci parte, sau pe cine simpatizezi. Dar au fost aceste frecusuri între Institutia Prezidentialã, cea a Parlamentului, cea a Guvernului. Eu am si stat si m-am gândit, tara era cu cel putin un pas înainte, dacã e sã  discutãm de ceea ce spunea presedintele PAS CU PAS, dacã fortele politice reuseau sã se înteleagã si nu mai fãceam plângeri, nu mai amânam numiri de ministri si inclusiv cu codurile administrative, penale”, a spus Cristian Resmeritã, Senatorul spune cã  s-a lucrat destul în tarã, s-au fãcut pasi importanti pentru progres, dar tot regresul si ura au venit de pe urma  acestor rãzboaie.
Diana Mitrache

5 comentarii la „Cristian Resmeritã: „Tara era cu un pas înainte, dacã ne întelegeam”

  • 27 mai 2019 la 19:41
    Permalink

    Taci ma prostule!
    Cat crezi ca mai dureaza pana leaca taticu in excursia aia de 5 ani?
    SA VEZI, BAI RATONULE, CE VITEZA AU SA PRINDA AIA DE LA AGENTIA DE TURISM.

    Răspunde
    • 28 mai 2019 la 02:01
      Permalink

      psd isi merita soarta nu au grije nici macar de membri lor de partid,ei sunt buni numai la sedinte unde se ridica mana si inainte de alegeri dupa alegeri praful se alege ,nici nu se mai aude de membrii de partid.,asa ca v-au taxat rau

      Răspunde
  • 27 mai 2019 la 20:04
    Permalink

    Atat timp cat esti sclavul lui Bulau Dragnea ce incredere sa am in tine?.Esti aparatorul hotilor prin indemnul de nu a vota la Referendumul care condamna hotia.Vrei pace intre lupi si oi ,intre hoti si fraieri.? Pentru ca esti un lingau ai fost primul pe lista psd.

    Răspunde
  • 27 mai 2019 la 21:48
    Permalink

    Individul acesta intruchipeaza fidel ceea ce se poate numi „curva politica”, aude zornait de catuse si vrea sa o dea la pace mimand interesul pentru tara

    Răspunde
  • 28 mai 2019 la 14:44
    Permalink

    Cristian Resmerita – Raton de Lupeni. Hahahaha

    Ce ti se potriveste porecla: Ratonul!

    Toata viata ai trait prin tomberoanele politicii, ai mintit si ai dat in stanga si dreapta.

    Raatonuleee…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.