Douã locatii au fost alese, mai sus de Cabana Rusu, pentru a amenaja spatii de privit de sus Valea Jiului.  Totul s-a luat în calcul acum, când se lucreazã la drumul din Parâng si, la vizitele pe care le-au fãcut în teren cei de la Consiliul Judetean Hunedoara, acestia au constat cât de frumos e peisajul vãzut de sus. Locatiile vor avea platforme din lemn si ar putea fi folosite chiar de cãtre cei ce fac fotografii la nunti, dar si binocluri.
„Am gãsit solutiile si constructorul a fost de acord, pentru a rezolva acele tuneluri unde drumul intersecteazã  pârtia, pentru a nu fi deranjati schiori, dar si pentru a face douã platforme de unde putem vedea chiar foarte frumos Valea Jiului, în ansamblu”, a spus Costel Avram, administrator public al judetului Hunedoara. Cele douã belvederi vor fi gata,  imediat ce constructorii drumului vor finaliza lucrãrile în zonele cu pricina, iar, la final, cei care vor sã urce la munte, vor avea ocazia sã o facã cu masina, dar si sã vadã de sus Valea Jiului.
Diana Mitrache