Niciodatã n-am agreat sedintele, colocviile, conferintele de presã,  simpozioanele etc, etc. Vorbe de clacã, vorbãrie goalã, în general. Dar, luni 6 mai, la Deva în Sala ”Spiru Haret” a Inspectoratului Scolar Judetean Hunedoara, am avut o revelatie. Acolo, AJF Hunedoara a organizat o întrunire sub titulatura ”Forum privind dezvoltarea fotbalului hunedorean” cu participarea a doi domni de rang înalt în fotbalul românesc, Rãzvan Burleanu, presedintele FRF si Mihai Stoichitã director tehnic al FRF. Au fost în salã peste 100 de persoane implicate în fotbalul hunedorean, primari, presedinti de asociatii si cluburi, fosti mari jucãtori, presã.  S-a vorbit putin,  concentrat, la subiect despre starea actualã, despre oportunitãti si perspective. Mi s-a pãrut una din întâlnirile eficiente, în care nu  s-au bãtut câmpii, s-a vorbit cu bune cu rele despre acest, pe bunã dreptate numit ”fenomen solid” care este fotbalul. Am vãzut trei primari Oprean (Sântãmãrie Orlea), Râsteiu (Simeria) sau Boboutanu (Hunedoara) care au punctat la obiect, am vãzut un presedinte AJF, Cristi Petrean tot mai implicat, un vicepresedinte CJ Hunedoara, Andronache si  un prefect Kiszely cu ”vorbele la ei”. Reconfortant si de tinut minte ce a fost acolo la ”Spiru Haret”.
Interesantã dezbaterea de la Deva sub titulatura ”Forum privind  dezvoltarea  fotbalului  hunedorean”,  remarcabil fiind interesul prin  participarea a numerosi oameni  de fotbal, primari, conducãtori de cluburi si asociatii.
S-a pus un mare accent pe dezvoltarea într-un mod cât mai rapid a infrastructurii, precum si pe  competitiile de copii si juniori, dar si a  dezvoltãrii fotbalului în zonele rurale. Prezenta celor douã personalitãti din fotbalul  hunedorean Rãzvan Burleanu presedintele FRF si Mihai Stoichitã director tehnic FRF a conferit o greutate acestei întâlniri. S-a vorbit la obiect  punându-se accent pe posibilitatea si disponibilitatea factorilor de decizie din administratie – Consiliul Judetean – Primãrii de a se implica, în spiritul literei legii, mai amplu în sprijinirea fotbalului din judetul Hunedoara, cândva cu multe echipe în divizia ”A” (Jiul, Corvinul, Minerul Lupeni) sau ”B” (Muresul Deva, AS Paroseni Vulcan, Victoria Cãlan, Dacia Orãstie, Aurul Brad). Au fost prezenti  primarii din Hunedoara, Simeria, Brad, Geoagiu, Sântãmãrie Orlea, Pui dovadã a unui evident interes fatã de întâlnirea dela Deva.


”Cea mai frumoasã parte a vietii mele a fost la Petrosani”
Ca de obicei, orice întâlnire cu  Mihai Stoichitã este un moment de bucurie.  L-am abordat la ”Forumul privind  dezvoltarea fotbalului hunedorean” de la Deva.
Rep: Mihai, din nou pe meleagurile noastre…
M. Stoichitã: Ca întotdeauna, cu mare drag! Cea mai frumoasã parte a  vietii mele a fost la Petrosani. Acolo a fost tineretea mea, la Jiul Petrosani (nr. Red. A jucat la Jiul între anii1973-1981) cu  o generatie de mari jucãtori.
Rep: Cum se vede acum fotbalul ”de provincie” de la Bucuresti?
M. Stoichitã: E îmbucurãtor cã vechile brand-uri Rapidul, Petrolul, ”U” Cluj, UTA, Farul, FC Arges renasc, oamenii se reântorc cãtre aceste echipe.  Sper sã se gãseascã solutii ca si Jiul Petrosani care, iatã, împlineste anul acesta 100 de ani, sã revinã mãcar în sistemul divizionar prin  liga a III-a sau a II-a.  În ceea ce mã  priveste eu voi acorda tot sprijinul de  care este nevoie ca echipa Jiul Petrosani sã reintre în circuitul national.

A CONSEMNAT GENU TUTU