Primarul Pãducel – ”hotul de imagine” – l-a pus într-o situatie jenantã pe preotul Pomohaci

”Stiti ce a fãcut primarul ãsta cu apucãturi comuniste? Pe lângã cã s-a suit pe scenã si a vorbit de parcã el ar fi fãcut tot, s-a dus în cabinã la preotul Pomohaci si i-a zis cã vrea sã iese cu el pe scenã. Mai vroia o datã. Pãrintele, jenat, a refuzat si a spus cã o sã-l cheme, sigur, între cântece dar sã prindã momentul prielnic, asa ca sã fie bine” – Octavian Tavi Iancu, Petrila.

Culisele unor evenimente ce au loc în localitãtile Vãii Jiului, scot la luminã, când nici nu te astepti, atutudinea neortodoxã a unor edili însetati de imaginea de binefãcãtori, care se sacrificã pentru binele cetãtenilor. Doar cã de multe ori acestia aplicã metoda Elenei Ceausescu: îsi însusesc prin tertipuri nebãnuite munca altora.

Trei familii de pensionari din zona de jos a Petrilei, respectiv strada Minei si Prundului, ne-au povestit ce spectacol minunat au vãzut de Ziua Vârstnicilor, dar cã primarul Petrilei, Ilie Pãducel, a dat cu bâta în baltã si l-a pus într-o situatie jenantã chiar pe preotul Cristian Pomohaci, angajat de altii pentru a sustine un spectacol de muzicã ardeleneascã si pricesne, la Casa de Culturã ”Ladislau Schmidt” Petrila, care sã încãlzeascã sufletele spectatorilor, dar si sã nu uite în ceasuri de bucurie de Dumnezeu si frumusetea credintei.

”Eu sunt tânãr pensionar, am 49 de ani, cã asa-s ãstia de la minã, dar sigur nu m-am prostit si nu mã prosteste nimeni. Stiti ce a fãcut primarul ãsta cu apucãturi comuniste? Pe lângã cã s-a suit pe scenã si a vorbit de parcã el ar fi fãcut tot, s-a dus în cabinã la preotul Pomohaci si i-a zis cã vrea sã iese cu el pe scenã. Mai vroia o datã. Pãrintele, jenat, a refuzat si a spus cã o sã-l cheme, sigur, între cântece dar sã prindã momentul prielnic, asa ca sã fie bine. Doamnã, vreau sã vã zic cã el habar nu avea cine e Pomohaci, si când omul ãla, pus în situatie de rahat, l-a chemat pe scenã între cântece, Pãducel a mintit cu nerusinare si a zis cã el si framilia lui îl apreciazã, cã îl ascultã bla, bla. Sunt martori care vã pot spune cã habar nu avea. Vi-i zic eu de fatã cu cine a întrebat. Si a vorbit de parcã el a fãcut spectacolul” – a declarat Octavian Tavi Iancu, pensionar de la mina Petrila. Spusele au fost confirmate si de Nicolae Bãlteanu, pensionar de la Preparatia Petrila.

”Eu mãrg mai mereu la Casa Pensionarilor si am fost în excursii cu ei si acum de Ziua pensionarilor ne-or dat câte 300 de lei, adica 3 milioane vechi, cã-s vãduvã, bãrbatul mi-o murit în minã si mi-or zâs cã sã viu la spectacolul fãcut de Casã, cã o sã cânte popa Pomohaci. Si am fost. Dar nu-i frumos ce a fãcut primaru nost. S-o suit pã scenã de mai multe ori si o zâs ase de parcã el o l-o plãtit. Doamnã, da acesta-i nerusinat? Pãi sã fi zâs c-o dat si Primãria bani, c-am auzât c-or dat, da, 15 milioane, da altii or dat mai mult, ceia care au afaceri, c-o cerut domnu Borsa si l-or servit oamenii buni, dar ãia nu s-or suit pã scenã sã zâcã si sã se laude de atâtea ori. Ne-or dat doamnã si pachete, eu cred c-am fost pãstã o sutã” – povesteste Ana Muntean.

Cei de la Casa Pensionarilor CAR Petrila nu au comentat pãrerile membrilor sãi, încercând sã împace si capra si varza, precizând cã Primãria si Consiliul Local au contribuit cu 15 milioane si i-au ajutat pentru cã nu le-au cerut bani pe sala de spectacol.

”Noi am organizat, ca de fiecare datã, pentru membrii nostri de la Casa Pensionarilor o manifestare de ziua lor si a iesit un spectacol reusit, spunem noi, având în vedere cã la precesnia cântatã de pãrintele Pomohaci, la sfârsit, toatã sala era în picioare de parcã era o rugãciune generalã. Ne-au ajutat multe persoane dintre cele la care am apelat pentru sponsorizãri. Chiar Monica Iacob Ridzi a contribuit cu 10 milioane lei, apoi Primãria si Consiliul Local cu 15 milioane si ne-au permis sã facem spectacolul la Casa de Culturã. De la federatia Nationalã a Caselor de Ajutor Reciproc ”Omenia” am primit niste sume de bani pentru ajutorarea persoanelor aflate în dificultate, bani ce au ajuns la 24 de vãduve ale minerilor singure si cu venit de pânã în 600 lei, la care am adãugat si noi pentru încã 77 de persoane, majoritatea tot vãduve, care se descurcã greu. În rest, nu comentez ce zic oamenii despre primar. Eu îi multumesc cã ne-a ajutat si cu sala si am putut face ceva pentru acesti oameni”- a declarat Martin Borsa, presedinte Casa pensionarilor CAR Petrila.

Existã si fosti consilieri care sustin cã primarul Ile Pãducel este de multã vreme ”hot de imagine”.

Ileana Firtulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.