Domeniul schiabil Sureanu a mai fãcut un pas / Primarul Vasilicã Jurca vorbeste despre  orasul Petrila ca viitoare destinatie turisticã

Primarul orasului Petril, Vasilicã Jurca, a primit undã verde în sedinta guvernului din 18 aprilie 2019 pentru trecerea unor drumuri forestiere (Taia – Lunca Florii – Auselu) si a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului si din administrarea Regiei Nationale a Pãdurilor – Romsilva în domeniul public al orasului Petrila. Acest lucru înseamnã un pas foarte important pentru orasul Petrila privind înfiintarea Domeniului Schiabil Sureanu – Petrila.
”Solicitarea noastrã pentru transferul acestui drum este de aproximativ doi ani de zile, timp în care ni  s-au cerut foarte multe clarificãri si avize de la ministerele de resort. Într-un final toate lucrurile au fost clarificate iar acum guvernul a hotãrât transferul drumului în domeniul public al orasului Petrila. Motivul pentru care am cerut transferul acestui drum este clar, în vederea  înfiintãrii Domeniului Schiabil Sureanu,  pentru a atrage fonduri guvernamentale sau europene este necesar ca acest drum sã fie în administrarea noastrã, a Primãriei, pe acest drum vom avea si accesul spre viitoarea statiune turisticã  Sureanu”, a declarat primarul orasului Petrila, Vasile Jurca.
Nu se prea vorbeste despre orasul Petrila ca destinatie turisticã în sine, însã lucrurile sunt pe cale sã se schimbe. Petrila va deveni o statiune de vis a iubitorilor  sporturilor de iarnã, autoritãtile locale fiind extrem de hotãrâte sã dezvolte, pentru început, o pârtie de schi care sã se lege practic la cele deja existente în Sureanu, proiectul fiind inclus în masterplanul pe turism al României – Dezvoltarea si  extinderea ”Domeniul Schiabil Sureanu orasul Petrila”.

Lunca Florii, o zonã unde se ajunge prin frumoasele Chei ale Tãii, ar urma sã fie un sat de vacantã pentru turistii care doresc sã ajungã la schi în  domeniul din Sureanu. În zonã existã câteva cabane, iar edilii vor ca viitoarele constructii sã respecte un plan, astfel încât sã poatã fi realizat un sat de vacantã.
”Începând de la Cheile Tãii si pânã la Gura Brãtcusului am vrea sã fie locurile de parcare, de cazare, si toate celelalte servicii necesare unei statiuni turistice, categoric nu vrem sã se construiascã haotic acolo. Zona mai sus mentionatã va fi cuprinsã în noul PUG, ca si intravilan, aici vrem sã se dezvolte partea de infrastructurã hotelierã iar turistii vor fi transportati cu mijloace de transport de tip 4×4 cu capacitate 15 – 20 de locuri pânã la baza muntelui, locul unde va fi instalat telescaunul. Am avut deja discutii cu cei de la ENEL si urmeazã sã ducã o linie electricã de  putere mai mare pânã undeva la Lunca Florii – Gura Popii. De asemenea, vom avea discutii si cu cei de la ApaServ cu care sã gândim împreunã solutii pentru canalizare si apã  potabilã”, a declarat Vasile Jurca.
Finalizarea proiectului va însemna de fapt deschiderea unei cãi de acces mult mai facile decât cea  existentã acum, mai ales pentru turistii din vestul si sud-vestul României, iar orasul Petrila si Valea Jiului nu vor avea decât de câstigat. Situat în Muntii Sureanu si întins pe o suprafatã desfãsuratã pe teritoriul a douã judete, Alba si Hunedoara, domeniul schiabil cu acelasi nume se dezvãluie cãlãtorului într-un cadru natural magnific, la mare altitudine, între patru vârfuri montane: Sureanu, Pãtru, Ausel si Curmãtura. Datoritã conditiilor geografice deosebite, aici a putut fi amenajatã o  infrastructurã specificã practicãrii sporturilor de iarnã. Cel mai mare avantaj îl reprezintã stratul gros de zãpadã, care poate ajunge si la peste un metru si jumãtate între lunile decembrie si, uneori, chiar aprilie.
”Ne dorim ca urbanizarea din zona Lunca Florii – Gura Popii sã fie una foarte bine gânditã de la început, care sã  nu creeze în timp  probleme. Desigur, vom supune în dezbatere publicã toate aceste lucruri iar cei care sunt în domeniu, turistic, constructii, hotelier,  toti factorii care vor fi implicati, vor avea  posibilitatea sã se  pronunte pentru  dezvoltarea viitoarei statiuni turistice”, a concluzionat Vasile Jurca.

6 comentarii la „Domeniul schiabil Sureanu a mai fãcut un pas / Primarul Vasilicã Jurca vorbeste despre  orasul Petrila ca viitoare destinatie turisticã

  • 22 aprilie 2019 la 20:00
    Permalink

    Da,Grenoble in Franta va fi nimic pe lâng? voi.Dar pana atunci faceti dracului ceva cu Petrila,ca cade pe voi si mai visati si la cai verzi pe pereti impreuna cu Jurca al vostru !

    Răspunde
    • 23 aprilie 2019 la 12:40
      Permalink

      Sa cada Cimpa pe umflatu’ asta !! Blocurile tot asa vor ramane ! Sa MAI FACI SEDINTE IN ORAS NESIMTITULE !

      Răspunde
  • 22 aprilie 2019 la 20:17
    Permalink

    BUHAIUL ASTA MINCINOS NU A FACUT NIMIC DIN CE A PROMIS IN ULTIMA CAMPANIE ELECTORALA ASTA E VRAJEALA SAU IARA VREO AFACERE MURDARA.

    Răspunde
  • 22 aprilie 2019 la 20:20
    Permalink

    Guvernul PSD nu asfalteaza drumul DN 7A de pe Cheile Jietului .

    Răspunde
  • 22 aprilie 2019 la 20:47
    Permalink

    Cum sa fac sa rezerv inca de acum un loc de cazare in aceasta ,,statiune de vis”?Nu pentru mine,normal,pentru stra-stra nepotii mei!

    Răspunde
  • 24 aprilie 2019 la 15:19
    Permalink

    Primarul Jurca Vasile a adus atat prin fondurile europne cat si guvernamentale multe proiecte de investitii ,orasul s a achimbat radical in bine cat si zonele limitrofe .Este un primar care munceste ,se zbate si cu realizarile lui din acest mandat cu siguranta oamenii de buna credinta il vor vota mereu .
    Felicitari d le Primar !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.