Peste 800 de inventatori provenind din mediul universitar, centre de cercetare sau transfer tehnologic, cercetãtori, institutii si organizatii de stat sau din mediul privat din întreaga lume, s-au reunit la Geneva, în spatiul expozitional Palexpo pentru a-si prezenta cele mai noi  idei si realizãri în cadrul celei de-a 47-a editie a Salonului International de Inventii ce a avut loc în perioada 10-14 aprilie 2019.
Evenimentul, devenit reper la nivel mondial în domeniul inventicii si inovãrii, este organizat sub înaltul patronaj conferit de Guvernul Federal Elvetian, Statul si Orasul Geneva, precum si de Organizatia Mondialã pentru Proprietate Intelectualã -OMPI.  Standul de prezentare al României a fost realizat si in acest an sub egida Ministerului Cercetãrii si Inovãrii, care a asigurat selectia inventiilor si participarea acestora la Salon. Acesta a reunit un numãr de 30 de inventii din diferite domenii. În urma jurizãrii celor peste 1000 de lucrãri prezentate la Salon, delegatia României s-a întors cu un palmares bogat de premii, constând în medalii de aur si argint precum si premii speciale, decernate de cãtre comisiile de jurizare internationale .

INCD INSEMEX a fost reprezentat prin domnul Dr. ing. Marius Suvar, cercetãtor stiintific gr. II, cu inventia “Stand experimental pentru determinarea limitelor de explozie pentru vaporii lichidelor inflamabile”, elaboratã de un colectiv multidisciplinar de cercetãtori din cadrul institutului. Lucrarea a fost medaliatã cu Medalia de Aur si premiatã cu un Premiu Special din partea Association of Polish Inventors and Rationalizers. Dintre personalitãtile marcante care au vizitat standul Romaniei pot fi mentionate: dl. Jean-Luc Vincent – Presedintele fondator al Salonului, dl. Robert Hensler – Presedintele Palexpo, dl. Jinga Ion – Ambasadorul permanent al României la ONU,  dl. Vlad Vasiliu – Ambasadorul României în Confederatia Elvetianã, dl. Adrian Stefanoiu – Secretar de Stat Ministerul Cercetãrii si Inovãrii, Ministrul Educatiei din Thailanda, etc.
Marius Mitrache