Universitatea din Petrosani demareazã un proiect fãrã precedent,  prin care îi atrage la cursuri de calificare ca mecanici auto, pe cei care nu au luat Bacalaureatul.
Proiectul va fi lansat la finele acestei sãptãmâni si se adreseazã aceleiasi categorii de elevi care nu vor sã abandoneze studiile si care, dacã reusesc pe parcursul a doi ani sã îsi ia examenul maturitãtii, au sanse chiar de a deveni studenti. Si, în plus, iau si bursã.
„Se vor specializa pe domeniul ingineriei transportului, pe autovehicule rutiere. Le oferim o calificare care sã îi ajute sã se angajeze.  Le vom prezenta planul de învãtãmânt care va fi urmat pe o perioadã de doi ani, faptul cã le vom putea oferi burse acestor elevi, prin proiect si încercãm sã vedem, dacã între timp promoveazã Bacalaureatul, ce putem sã le echivalãm dintre examenele promovate ”, a spus prof univ dr habil ing Sorin Radu, Rectorul Universitãtii din Petrosani.
Proiectul se adreseazã tinerilor care vor sã fie competitivi, sã obtinã o diplomã de calificare în domeniul transportului, mai ales cã, dacã sunt buni, pot urma apoi  cursurile universitãtii, care are chiar specializarea Transporturi.
„Noi avem o dotare adecvatã în cadrul specializãrii Ingineria transporturilor si a traficului, avem laboratoare, inclusiv un autolaborator cu care facem fel de fel de mãsurãtori în trafic si avem parteneriate cu service-uri din Valea Jiului, unde ducem studentii, sau pe cei de la Colegiu, ca sã deprindã, în urma  activitãtilor practice, unele cunostinte absolut necesare pentru  promovare”, a mai explicat Rectorul Universitãtii din Petrosani.
Absolventii de liceu, care nu reusesc sã promoveze examenul de Bacalaureat, dar si  studentii si mai ales  studentii cu vârste înaintate, au acces la câteva proiecte pe care Universitatea din Petrosani le-a obtinut, finantarea fiind una europeanã. Pregãtirea  lor se va desfãsurat în urmãtorii 3 ani, proiectele câstigate fiind în parteneriat cu Universitatea din Bucuresti, iar sute de tineri au o sansã în plus. Fie cã vorbim despre proiecte prin care devin antreprenori, fie cã  vorbim de meditatii, ori chiar de ideea de a deveni tehnicieni, chiar dacã nu au examenul de bacalaureat trecut, toate vin sã sprijine  comunitatea localã, dar si mediul academic. Sunt proiecte obtinute pe diverse axe de finantare, care vizeazã si calificarea tinerilor, dar si dotarea universitãtii. Grupul-tintã este  format din 450 de  studenti. 300 sunt din partea Universitãtii din Petrosani si restul de la Universitatea din Bucuresti si profesorii cautã sã îi includã în acest grup pe cei care provin din mediul rural, din categorii defavorizate, sau cei cu o vârstã mai mare de 24 de ani si, eventual, studenti de etnie rromã. Lansarea proiectului este vineri la ora 12,00, la Biblioteca Universitãtii din Petrosani.
Diana Mitrache