Universitatea Petrosani în colaborare cu binecunoscuta organizatie care militeazã pentru protejarea mediului, GREENPEACE, organizeazã în aceastã lunã un important  seminar menit sã identifice noi solutii pentru revitalizarea si dezvoltarea regiunii Vãii Jiului. La seminarul UPET-GREENPEACE de la Petrosani, care va fi gãzduit de Universitatea Petrosani, vor participa toti primarii din Valea Jiului, oficiali ai Consiliului Judetean si ai Prefecturii Hunedoara, de la Uniunea Eurpeanã, dar si toti factorii care au posibilitatea de a decide viitorul Vãii Jiului.
”Continuãm sã ne implicãm în mod activ, constienti de rolul de coagulant al societãtii, în tot ceea ce înseamnã problematica Vãii Jiului si identificarea solutiilor de dezvoltare a acesteia. În acest context,  ne-am propus ca, de data aceasta în colaborare cu Greenpeace sã organizãm o dezbatere la Universitate, în ideea de a face un pas înainte, în a continua practic ceea ce  s-a discutat tot aici, la întâlnirea cu comisarul european pentru Dezvoltare Regionalã Corina Cretu si ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb. Pentru acest seminar, vrem sã punem altfel problema, si anume sã venim cu mãsuri  concrete de realizarea a unor proiecte specifice Vãii Jiului, pe care sã le propunem  spre finantare, atât la nivel guvernamental, cât mai ales pe fondurile nerambursabile oferite de Uniunea Europeanã. Eu sper cã împreunã cu reprezentantii de la Uniunea Europeanã si cu reprezentantii ministerelor implicate, dar si cu autoritãtile publice locale si regionale, sã venim si cu alte solutii, mai lesne aplicabile pentru Valea Jiului, dar care sã conducã, într-un final, la revitalizarea economicã si dezvoltarea acestei regiuni”, a declarat prof.niv.dr.ing.Radu Sorin, rectorul Universitãtii din Petrosani.
Marius Mitrache