Termoficarea s-a oprit duminicã. Începând cu ora 11.00, în ultima zi a lunii martie, caloriferele s-au rãcit, în ciuda vremii care încã nu s-a încãlzit.  Asta au decis cei care au furnizat în iarna aceasta agent termic si care sustin cã sunt defectiuni  multiple ce trebuiesc remediate si nu mai pot furniza agent termic.
Distributia agentului termic a pornit greu în acest sezon si, de cel putin douã ori, conducerea Complexului Energetic Hunedoara a amenintat cã o va opri sistemul, pe motiv cã abonatii nu au plãtit facturile.  În municipiul Petrosani, abonatii sistemului de termoficare beneficiazã si de  subventie din partea Consiliului Local, iar numãrul consumatorilor racordati la sistemul de termoficare este de 2.409.  Datele oficiale aratã  cã  în prezent mai sunt bransate 2.295 de apartamente, 33 de gospodãrii individuale, 11 institutii publice si 182  de agenti economici. Si la Vulcan sunt câteva blocuri care mai sunt racordate la agent termic, dar s-ar putea ca acesta sã fi fost ultima iarnã în care termoficarea a mai functionat.
Diana Mitrache