Un grup de monitori de schi din Transalpina, ajutati de sponsorii lor, au urcat joi dimineatã 15 copii într-un microbuz si i-au dus la munte. Duminicã, fiecare va putea spune cã a învãtat sã schieze si, dacã mai pui cã pânã acum, unii nici nu au fost la munte vreodatã, performantele sunt absolut încântãtoare.
Este final de sezon si, asa cum ne-au obisnuit în ultimii ani, monitori de schi au decis sã aibã în grijã copiii care nu au astfel de posibilitãti. Sunt copii care vin zilnic la Centrul de zi Maria Stein de la Caritas si acum vor merge prima datã la munte.
„Este al treilea an consecutiv de când organizãm tabãra de schi pentru copiii din centrele de zi din Petrosani. De data asta, ne-am oprit la Centrul Maria Stein si ducem 15 copii în tabãra „Educãm prin experiente, construim pentru viitor”. Vor învãta sã schieze, se vor da cu sãniutele si vor face drumetii, iar noi le vom împãrtãsi din experientele noastre”, a spus Cristina Tatomir, monitor de schi. Sunt copii ce provin din familii ce nu au posibilitãti sã îi ducã mãcar la munte si,  pentru ei o astfel de excursie este un vis pe care acum îl vor trãi. „Merg la munte, în Parâng. Am mai fost, dar nu sã schiez. Vreau sã merg  acolo si sã mã distrez”, ne-a mãrturisit, înainte de aventurã, Ioana. „Eu merg la munte si am de gând sã învãt sã schiez. Nu am mai fost. E prima datã”, a recunoscut, timid, unul dintre bãietii care s-a îmbarcat în microbuz. „Merg la schi, sã schiez, la munte”, ne-a spus o altã fetitã, cãreia  i se citea fericirea în ochi. Sunt foarte fericiti si la fel si pãrintii lor, care recunosc cã o astfel de excursie e tocmai ceea ce visau fiecare dintre ei. „E foarte bunã ideea lor. Fetita cealaltã a mai fost anul trecut, a schiat si a învãtat si chiar i-ar place sã mai meargã si acum. De data asta, am alti 3  copii ce pleacã la munte. E prima datã pentru ei, cã noi nu avem posibilitãti. Ar costa prea mult si ne convine cã acum au ei ocazia asta”, ne-a spus una dintre mãmicile care îi conduceau pe micuti la microbuz.
În aceste tabere, copiii învatã sã se descurce singuri, sã schieze, sã facã drumetii, jocuri si cântece de tabãrã, lucruri pe care ei nu le-au experimentat niciodatã. Fericirea este cã fiecare va pune clãparii si schiurile în picioare, iar duminicã toti vor fi premiati pentru performanta lor.
Diana Mitrache