Profesorii Universitãtii din Petrosani pleacã în tãrile europene, acolo unde vor preda timp de o lunã sau mai multe. În schimb, la Universitatea din Petrosani vor veni cadre didactice din tãrile europene. Totul face parte dintr-un schimb de experientã din cadrul programelor de mobilitate ERASMUS +.
“Avem în cadrul programului ERASMUS +, colegul Olimpiu Stoicuta, domnul conferentiar univ. dr. Ing. care în luna mai va preda în Austria, urmând ca si un profesor de la ei sã vinã la noi sã predea. Mai avem tot pe predare un colectiv de cadre didactice care vor preda în Germania la Freiberg, în luna mai, e vorba de doamna prof. Univ. dr. Ing. Maria Lazãr, dna. Conf. Univ. dr. Maria Dobritoiu si dl prof. Univ. dr. Wilhem Kecs. Noi cãutãm ca în cadrul programului ERASMUS + sã încurajãm predarea la cursuri si schimburi de cadre didactice pe predare, si nu numai pe partea de documentare”,  a declarat prof. Univ. dr. Ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universitãtii din Petrosani. Aceste programe de mobilitate  în rândul dascãlilor încep sã devinã traditionale. Astfel, se realizeazã schimburi de experientã cu partenerii europeni.
“La începutul lunii mai asteptãm profesori de la Academia de Mine si Metalurgie din Cracovia care vin si predau la noi si vom avea unul sau doi colegi care vor preda la Cracovia, în aceastã toamnã. Cu ei avem un parteneriat mai vechi. În urmã cu vreo trei ani am fost si eu alãturi de colegul nostru Iosif Andras si am predat la masteranzi si doctoranzi. Ne-am adresat acestui segment de studenti avansati. Nu ne-am dus pe segmentul de licentã, ci am prezentat o parte din experientele noastre din cercetare si din activitatea cu doctoranzii”,  mai precizat sursa citatã.
Modul de predare si sistemul de învãtãmânt superior nu diferã foarte mult. În universitãtile din Europa se aplicã sistemul Bologna.
“Nu diferã cu mult sistemul de învãtãmânt. Sunt foarte multe asemãnãri. Au si ei tot felul de conferinte sau cursuri care se fac în asa fel încât sã li se prezinte realizãrile în anumite domenii din Polonia si strãinãtate. La studiile universitare de masterat si doctorat care sunt modulare le predãm aceste cursuri conform întelegerii pe care o avem cu partea polonezã”,  a mai precizat rectorul Universitãtii din Petrosani.
În cazul misiunilor de predare între institutii de învãtãmânt superior din statele membre participante la program ambele institutii trebuie sã detinã o cartã Erasmus (ECHE) si sã aibã încheiat un acord inter-institutional.
Universitatea din Petrosani, promovatã în Republica Moldova
Oferta educationalã a Universitãtii din Petrosani a fost promovatã în liceele din Republica Moldova. Mai multi studenti si dascãli ai institutiei de învãtãmânt superior din Valea Jiului au fost deja într-o primã deplasare în Republica Moldova, acolo unde au promovat programele de licentã.
Studentii din Republica Moldova reprezintã un procent important în structura Universitãtii din Petrosani. În plus, reprezentantii institutiei de învãtãmânt superior vor participa si la târguri de profil din tarã si strãinãtate.
“Am trimis o delegatie de studenti si cadre didactice în Republica Moldova care au avut ca obiectiv promovarea Universitãtii din Petrosani în liceele din 5 orase din Moldova. Au fost la Chisinãu, Bãlti, Cahul, Soroca si au reusit sã se întâlneascã cu reprezentantii claselor a XII-a si sã le prezinte atuurile universitãtii noastre. De asemenea, am pregãtit flyerele pentru promovarea universitãtii în judetul Hunedoara si în judetele limitrofe. Facem o promovare specialã pentru extensia acreditatã de la Hunedoara unde avem Economia Comertului, Turimsmului si Serviciilor si dupã vizita recentã a ARACIS-ului sperãm sã fim acreditati si pe extensia de Administratie Publicã de la Deva. Toate aceste elemente sunt în favoarea atragerii de studenti la Universitatea din Petrosani. Continuãm, ca în fiecare an, cu promovarea la târguri de educatie din tarã si din strãinãtate”,  a declarat prof. Univ. dr. Ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universitãtii din Petrosani.
Pentru anul universitar 2019-2020, Universitatea din Petrosani nu vine cu noi specializãri. Se pune accent pe specializãrile existente care sunt corelate cu cerintele de pe piata muncii.
“În acest an nu avem alte specializãri noi. E vorba doar de cele douã extensii pe care le ave, în rest nu am venit cu alte specializãri noi. Ne orientãm la cerintele pietei fortei de muncã si deocamdatã rãmânem cu specializãrile pe care le avem”,  a mai spus sursa citatã.
Astfel, reprezentantii Universitãtii din Petrosani au început, încã de pe acum, sã îsi prezinte oferta educationalã. Prima etapã de admitere va avea loc în vara acestui an, imediat dupã afisarea rezultatelor examenului de bacalaureat.
Cosmin BACIU