Fostul primar al municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada a fost condamnat la cinci ani de inchisoare pentru fapte de coruptie. Decizia a fost pronuntata miercuri de Curtea de Apel Alba Iulia. Si ceilalti inculpati din dosarul constituit de DNA – printre care si fostul viceprimar Nicolae Dan Robert – au primit, de asemenea, pedepse cu executare, cuprinse intre 3 si cinci ani.

Decizia a fost pronuntata in Dosarul 834/57/ 2011, instrumentat de procurorii anticoruptie, care i-a trimis pe cei doi in fata instantei.  Astfel, Ovidiu Hada a primit 5 ani de inchisoare cu executare, fostul viceprimar Nicolae Dan Robert 3 ani de inchisoare cu executare, la fel ca si Daniela Capalna, in timp ce Tiplea Ioan a fost condamnat la 5 ani de inchisoare cu executare. Totodata, cei patru au fost obligati de instanta de judecata sa plateasca suma de  171.212 lei, cu titlu de despagubiri materiale, catre Consiliul Local, care s-a constituit parte civila, a precizat purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean. Decizia poate fi atacata cu recurs in termen de 10 zile.

Primarul Ovidiu Hada a fost cercetat si ulterior trimis in judecata pentru trei infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice si cinci infractiuni de complicitate la infractiunile de conflict de interese. De asemenea, viceprimarul Robert Dan a ajuns in fata instantei pentru doua infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice si alte cinci infractiuni de complicitate la infractiunile de conflict de interese. Alaturi de cei doi edili au mai fost judecati inca doi angajati ai Primariei Hunedoara. Potrivit DNA, in cursul anului 2009, Primaria Municipiului Hunedoara a incheiat cinci contracte de achizitii publice (in principal, servicii de consultanta si inchiriere de utilaje) de la SC ARIS MONDO CONSULTING SRL, firma controlata de catre inculpatul Tiplea Ioan, care avea si calitatea de angajat al municipalitatii. Aceste contracte de achizitii publice au fost incheiate nelegal in perioada aprilie – iunie 2009, sub coordonarea inculpatilor Hada Ovidiu – Marius si Dan Nicolae Robert, primarul, respectiv viceprimarul municipiului Hunedoara si al inculpatei Capalna Daniela – Arieta, sefa serviciului financiar – contabilitate. Valoarea totala a contractelor este de 171.212, 36 lei (aproximativ 40.764 euro). Procurorii anticoruptie au aratat ca, „in conditiile in care a dobandit si calitatea de coordonator al Compartimentului achizitii publice din cadrul primariei, functie direct subordonata primarului, inculpatul Tiplea Ioan s-a ocupat personal de redactarea documentelor de achizitii publice. Intelegerea dintre inculpati a avut la baza atat un interes financiar cat si relatiile personale (nasi de cununie) dintre primar, viceprimar si Tiplea Ioan. Firma beneficiara a contractelor nu avea personal specializat angajat pentru efectuarea de consultanta tehnica si economica si nici nu detinea utilaje pentru inchiriere”. Pe de alta parte, conform rechizitoriului de trimitere in judecata, la scurt timp, aceiasi functionari publici au aprobat, de asemenea in mod nelegal, plata sumei precizate mai sus catre SC ARIS MONDO CONSULTING SRL. Acesta este cel de-al doilea dosar in care cei patru sunt judecati. Pe rolul instantei mai este un dosar, in care, alaturi de acestia mai este judecat si Gligor Hada, tatal fostului edil hunedorean

Carmen Cosman